(1) În caz de imposibilitate obiectivă de participare a unor membri la ședințele Plenului sau ale secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, ședințele pot fi ținute în sistem de videoconferință, prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță, sau, după caz, în format mixt, cu participare fizică și prin videoconferință, cu respectarea caracterului secret al votului.

(2) Mijloacele electronice de comunicare la distanță trebuie să îndeplinească condițiile tehnice necesare pentru a permite:

a) compatibilitatea cu cele mai uzuale tehnologii fixe sau mobile de acces, cu un număr cât mai mare de sisteme de operare și conectarea cu rețele publice fixe sau mobile de comunicații electronice;

b) identificarea participanților și participarea efectivă a acestora la ședință;

c) transmisiunea continuă și în timp real a ședinței, înregistrarea și arhivarea acesteia;

d) comunicarea multidirecțională în timp real;

e) exprimarea votului și înregistrarea acestuia;

f) verificarea ulterioară a modului în care s-a votat, fără a se afecta secretul votului.