(1) Directorii Direcției de inspecție pentru judecători și Direcției de inspecție pentru procurori îndeplinesc, în principal, următoarele atribuții:

a) exercită funcția de conducere a activității direcției, sens în care organizează, coordonează, îndrumă, controlează și răspund pentru activitatea desfășurată în cadrul acesteia;

b) coordonează și controlează activitatea de repartizare aleatorie a lucrărilor de inspecție la nivelul direcției pe care o conduc și răspund pentru aceasta;

c) organizează activitatea de formare profesională a inspectorilor judiciari și activitatea de unificare a practicii la nivelul direcției;

d) propun inspectorului-șef, după consultarea inspectorilor judiciari din cadrul direcției, componența echipelor de control și domeniile specifice de activitate în care să se desfășoare controalele;

e) propun colegiului de conducere desemnarea inspectorilor care să îndeplinească și alte atribuții decât cele de inspecție;

f) urmăresc repartizarea echilibrată a atribuțiilor către inspectori și celălalt personal al direcției pe care o conduc;

g) verifică și avizează rezoluțiile, rapoartele sau celelalte acte întocmite de inspectorii judiciari din cadrul direcției pe care o conduc și le înaintează inspectorului-șef, în vederea îndeplinirii de către acesta a atribuțiilor prevăzute la art. 74 alin. (1) lit. l) ;

h) urmăresc respectarea termenelor prevăzute de lege sau regulamente pentru efectuarea lucrărilor de inspecție și a altor lucrări cu caracter administrativ de la nivelul direcției;

i) îndeplinesc orice alte atribuții prevăzute de lege sau de regulamente sau delegate de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare.

(2) Dispozițiile art. 74 alin. (2) și (3) sunt aplicabile în mod corespunzător; în aceste cazuri, actul se îndeplinește de inspectorul judiciar desemnat prin ordin al inspectorului-șef ca înlocuitor al directorului direcției.