LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 1

Azi

În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2008, și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2009, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează: I. Finanțe publice și economie: 1. reglementarea unor măsuri financiar-fiscale aplicabile în implementarea programului "Facilitatea de tranziție pentru România", prevăzut în Decizia Comisiei Europene C(2007) 5.793 din 30 noiembrie 2007; 2. înființarea activității de derulare și gestionare a proiectelor de înfrățire instituțională finanțate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitatea de donator de asistență tehnică; 3. modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 198/2005 privind constituirea, alimentarea și utilizarea Fondului de întreținere, înlocuire și dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 108/2006 , cu modificările și completările ulterioare; 4. modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/2000 privind unele măsuri pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Grupului nr. 1 din Centrala Termoelectrică Mintia-Deva, aprobată cu modificări prin Legea nr. 449/2001 , cu modificările și completările ulterioare; 5. modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 113/2006 privind înființarea Fondului național de dezvoltare, aprobată prin Legea nr. 186/2008 ; 6. aprobarea plății costurilor naționale de participare la proiectele din cadrul Programului de cooperare tehnică cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA); 7. reglementări privind asigurarea resurselor financiare necesare susținerii sistemului pensiilor de stat; 8. reglementarea unor măsuri privind creșterea finanțării de la bugetul de stat a reabilitării termice a locuințelor și clădirilor administrației publice centrale și locale; 9. măsuri privind reducerea taxelor pentru înregistrarea de mărci și brevete pentru invenții; 10. măsuri pentru simplificarea procedurilor privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică; 11. asigurarea capitalizării Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., în vederea activizării și extinderii instrumentelor de sprijin al producției; 12. majorarea capitalului CEC Bank în scopul finanțării proiectelor întreprinderilor mici și mijlocii; 13. capitalizarea Fondului național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii; 14. reglementări privind unele măsuri financiar-fiscale și bugetare, cu excepția domeniilor reglementate prin lege organică. II. Amenajarea teritoriului, infrastructură și transporturi: 1. măsuri privind reorganizarea activității de construcție și întreținere a infrastructurii de transport rutier prin înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și a Companiei Naționale de Drumuri; 2. modificarea și completarea legislației privind măsurile prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local; 3. modificarea și completarea legislației privind autorizarea executării lucrărilor de construcție privind infrastructura de transport; 4. organizarea și exercitarea profesiei de geodez; 5. modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare; 6. modificarea și completarea legislației privind achizițiile publice, cu excepția domeniilor reglementate prin lege organică. III. Justiție: 1. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, aprobată prin Legea nr. 156/2002 ; 2. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experților criminaliști care pot fi recomandați de părți să participe la efectuarea expertizelor criminalistice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 488/2002 ; 3. reglementări privind cetățenia, cu excepția situațiilor prevăzute de art. 5 din Constituția României, republicată. IV. Administrație publică: 1. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/1998 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului European din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 207/1998 , cu modificările și completările ulterioare; 2. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 128/2000 privind stabilirea unor taxe pentru serviciile prestate pentru persoanele fizice și juridice de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 570/2002 , cu modificările ulterioare; 3. modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 290/2005 , cu modificările și completările ulterioare; 4. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 372/2002 , cu modificările și completările ulterioare; 5. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 323/2003 , cu modificările ulterioare; 6. reglementări privind reorganizarea unor instituții și autorități ale administrației publice centrale de specialitate; 7. reglementări privind descentralizarea financiară a administrației publice. V. Sănătate: 1. măsuri privind compensarea în proporție de minimum 90% din prețul de referință al medicamentelor pentru pensionari și persoane cu venituri mici; 2. reglementarea asigurării de medicamente gratuite pentru copii, elevi, studenți, gravide și lăuze; 3. măsuri privind stimularea deschiderii de farmacii și puncte farmaceutice în mediul rural; 4. reglementări privind vaccinarea antigripală gratuită a copiilor, pensionarilor și a persoanelor cu risc sau din zone izolate; 5. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 53/2000 privind obligativitatea raportării bolilor și a efectuării vaccinărilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 649/2001 ; 6. reglementări privind reforma în domeniul sănătății, cu excepția domeniilor reglementate prin lege organică; 7. modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății Publice către autoritățile administrației publice locale; 8. măsuri economico-financiare și organizatorice pentru desfășurarea activității unităților sanitare în cadrul procesului de reformă și operaționalizare. VI. Cultură: 1. modificarea și completarea Legii monumentelor de for public nr. 120/2006 ; 2. modificarea și completarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment, republicată; 3. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a instituțiilor publice de cultură finanțate din venituri extrabugetare și alocații de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituții, precum și îmbunătățirea salarizării personalului din instituțiile și activitățile cu profil cultural, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 86/1996 , cu modificările și completările ulterioare; 4. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006 , cu modificările și completările ulterioare; 5. modificarea și completarea Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial; 6. aprobarea Programului național multianual pentru digitizarea resurselor culturale naționale și crearea Bibliotecii Digitale a României. VII. Salarizare: 1. reglementări privind creșterile salariale în sectorul bugetar în anul 2009; 2. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006 , cu modificările ulterioare; 3. modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005 , cu modificările și completările ulterioare; 4. modificarea și completarea unor acte normative privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. VIII. Tineret și sport: - modificarea și completarea Legii tinerilor nr. 350/2006 , cu modificările ulterioare. IX. Agricultură: 1. reglementarea unor măsuri financiare pentru stimularea gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură; 2. modificarea și completarea Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare; 3. modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2008 privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană din Fondul European pentru Pescuit și a fondurilor de cofinanțare și prefinanțare alocate de la bugetul de stat, aprobată prin Legea nr. 168/2008 ; 4. modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit prin reorganizarea Agenției SAPARD, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 198/2006 , cu modificările și completările ulterioare. X. Turism: - modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 755/2001 , cu modificările ulterioare. XI. Educație: - reglementări în domeniul educației și cercetării, cu excepția domeniilor reglementate prin lege organică. XII. Mediu: - stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule. XIII. Prorogarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.