(1) Autoritățile administrației publice centrale și celelalte organe centrale de specialitate, Consiliul General al Municipiului București, consiliile locale ale sectoarelor municipiului București sau județene au obligația să angajeze cel puțin un cadru tehnic.

(2) Obligația de a angaja cel puțin un cadru tehnic revine și consiliilor locale, altele decât cele prevăzute la alin. (1) , operatorilor economici și instituțiilor publice, care se încadrează în criteriile cuprinse în Normele generale de apărare împotriva incendiilor, elaborate și aprobate potrivit art. 17 alin. (2) .

(3) Instituțiile publice și operatorii economici care nu se încadrează în criteriile prevăzute la alin. (2) au obligația de a desemna, din rândul personalului propriu, un angajat care să îndeplinească și atribuții specifice în domeniul apărării împotriva incendiilor sau de a încheia un contract cu o persoană fizică sau juridică autorizată, în condițiile prevăzute la art. 12² , să îndeplinească atribuții de cadru tehnic.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2) , pentru încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit potrivit art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011 , cu modificările și completările ulterioare, instituțiile publice locale, definite potrivit art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, pot stabilii prin fișa postului atribuții specifice în domeniul apărării împotriva incendiilor, pentru unul sau mai multe posturi.

(5) Persoanele fizice și asociațiile familiale care desfășoară activități economice autorizate pe teritoriul României, precum și celelalte entități legal constituite, neprevăzute la alin. (1) și (2) , îndeplinesc atribuțiile pe linia apărării împotriva incendiilor în nume propriu, prin titularul de drept al entității.