Prefectul are următoarele obligații principale:
a) coordonează activitățile de apărare împotriva incendiilor din responsabilitatea autorităților centrale din teritoriu, conform legii;
b) aprobă schema cu riscurile teritoriale din unitatea administrativ-teritorială, întocmită de inspectorat;
c) instituie, în condițiile legii, măsuri obligatorii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
d) analizează rapoartele întocmite de organele de specialitate și dispune măsuri pentru respectarea legalității în domeniu;
e) îndeplinește orice alte obligații prevăzute de lege în domeniul apărării împotriva incendiilor.