(1) Coordonarea, controlul și acordarea asistenței tehnice de specialitate în domeniul apărării împotriva incendiilor se asigură de Ministerul Afacerilor Interne, la nivel central prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar la nivel local prin inspectoratele pentru situații de urgență județene și București-Ilfov. *) Ministerul Administrației și Internelor a fost reorganizat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2013 , cu modificările și completările ulterioare, activitatea în domeniul administrației publice fiind preluată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar domeniul interne fiind preluat de Ministerul Afacerilor Interne. Potrivit anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările ulterioare, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență este unitate aflată „în subordinea/în coordonarea/în cadrul Ministerului Afacerilor Interne“.

(2) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, denumit în continuare Inspectoratul General, elaborează strategia națională de apărare împotriva incendiilor, care se prezintă Guvernului spre aprobare de către ministrul afacerilor interne.

(3) Inspectoratele pentru situații de urgență județene și București-Ilfov, denumite în continuare inspectorate, își exercită atribuțiile specifice în zone de competență stabilite prin hotărâre a Guvernului. **) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a organigramei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 28 septembrie 2004, cu modificările ulterioare.

(3¹) Inspectoratul General afișează pe pagina de internet a instituției evidența obiectivelor care necesită și dețin autorizație de securitate la incendiu, organizată pe județe/municipiul București și pe categorii de construcții, amenajări și instalații, cu scopul de a asigura accesul populației la informațiile referitoare la construcțiile, amenajările și instalațiile autorizate din punctul de vedere al securității la incendiu și de a asigura transparență în activitatea de autorizare desfășurată de inspectorate.

(3²) Evidența obiectivelor se întocmește de inspectorate, se actualizează lunar și cuprinde informații cu privire la numărul de înregistrare a autorizației de securitate la incendiu, denumirea și adresa operatorului economic sau ale instituției deținătoare și domeniul de activitate.

(3³) Inspectoratele afișează lunar pe paginile proprii de internet statistica incendiilor la care au intervenit și cauzele probabile de manifestare a acestora.

(4) Managementul situațiilor de urgență determinate de incendii se asigură prin componentele Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.