LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții finale

Azi

Legea 307/2006 · 11 articole

Articolul 49

(1) Organizarea, conducerea, îndrumarea și controlul activității de apărare împotriva incendiilor în unitățile structurilor de apărare și securitate națională se realizează potrivit prevederilor prezentei legi, pe baza normelor aprobate de conducătorii structurilor respective, cu avizul Inspectoratului General.

(2) La unitățile din structurile prevăzute la alin. (1) Inspectoratul General și inspectoratele exercită controlul asupra modului de aplicare a prevederilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, numai la solicitarea comandanților sau a șefilor acestora.

(3) La sediile Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului și pe amplasamentul Centralei Nucleare Electrice Cernavodă se constituie subunități profesioniste de intervenție.

(4) Subunități profesioniste de intervenție se pot constitui, prin ordin al ministrului afacerilor interne, și la alte obiective aflate în administrarea autorităților publice centrale și locale.

(5) Instituțiile menționate la alin. (3) și (4) asigură gratuit imobilele, spațiile și utilitățile necesare în vederea funcționării și desfășurării activităților subunităților.

Articolul 50

(1) Intervenția pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor în subteran, la operatorii economici care produc, stochează sau utilizează substanțe toxice care prin contact ori inhalare pot cauza moartea personalului, la centralele nucleare, la navele aflate în porturi și în apele teritoriale române, la infrastructura de metrou, pe calea ferată, aeroporturi, platforme maritime de foraj și extracție se asigură:

a) imediat, de operatorii economici care administrează sectorul respectiv, pentru punerea în siguranță provizorie a instalațiilor speciale, de alimentare a fluxului tehnologic și, în cazul existenței serviciilor private pentru situații de urgență, pentru limitarea și înlăturarea efectelor situației de urgență;

b) de serviciile profesioniste pentru situații de urgență, pentru limitarea și înlăturarea efectelor situației de urgență, care preiau în coordonare operațională toate forțele și mijloacele, la momentul sosirii la locul intervenției.

(2) La infrastructura de metrou, intervenția pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor se realizează potrivit unei proceduri aprobate de către Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Transporturilor.

(3) Intervenția pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor în exploatări miniere subterane și în mediul subteran speologic se asigură numai de echipe specializate ale operatorilor economici care administrează sectorul respectiv, cu asistența tehnică a Inspectoratului General.

Articolul 51

(1) Laboratoarele de încercări la foc se autorizează în condițiile legii.

(2) Regulamentul de autorizare a laboratoarelor de încercări la foc se elaborează de Inspectoratul General, se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. *) A se vedea nota de la art. 3 alin. (1) . **) A se vedea Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 3/2017 pentru aprobarea Regulamentului de autorizare a laboratoarelor de încercări la foc, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 31 ianuarie 2017.

Articolul 52

(1) Mijloacele tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor se introduc pe piață și se utilizează conform legii.

(2) În domeniul nereglementat de Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011, introducerea pe piață a produselor prevăzute la alin. (1) se face pe baza metodologiei de certificare a conformității și de supraveghere a pieței.

(3) Metodologia menționată la alin. (2) se elaborează de Inspectoratul General și se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Supravegherea pieței pentru produsele menționate la alin. (2) este realizată de Inspectoratul General și inspectorate.

(5) Utilizarea, verificarea, reîncărcarea, repararea și scoaterea din uz a stingătoarelor de incendiu se face pe baza normelor tehnice emise de Inspectoratul General, aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 53

(1) Proiectarea, executarea, verificarea, întreținerea și repararea sistemelor și instalațiilor de apărare împotriva incendiilor, efectuarea lucrărilor de termoprotecție și ignifugare, de verificare, întreținere și reparare a autospecialelor și a altor mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor se efectuează de către persoane autorizate.

(2) Autorizarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se face pe baza metodologiei elaborate de Inspectoratul General, aprobată prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Articolul 54

În localitatea unde funcționează servicii de urgență profesioniste, consiliul local nu are obligația constituirii serviciilor de urgență voluntare.

Articolul 55

Personalul serviciilor de urgență nu răspunde de pagubele inerente procesului de intervenție.

Articolul 56

(1) Personalul serviciilor de urgență profesioniste care a îndeplinit o perioadă de minimum 10 ani atribuții privind apărarea împotriva incendiilor, căruia i-au încetat raporturile de serviciu, la cerere sau din motive care nu-i sunt imputabile acestuia, poate primi, la cerere, brevetul de Pompier specialist, diferențiat pe categorii de personal.

(2) Modul de eliberare și drepturile conferite prin acest brevet vor fi stabilite prin regulament aprobat prin ordin al ministrului afacerilor interne. ******) A se vedea Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 164/2007 pentru aprobarea Regulamentului de acordare a brevetului de pompier specialist personalului serviciilor de urgență profesioniste căruia i-au încetat raporturile de serviciu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 9 martie 2007.

Articolul 57

(1) Anual se organizează concursuri profesionale ale serviciilor de urgență și cercurilor de elevi Prietenii pompierilor.

(2) Concursurile profesionale ale serviciilor de urgență se desfășoară pe baza regulamentului elaborat de Inspectoratul General, aprobat prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. *) A se vedea nota de la art. 3 alin. (1) . **) A se vedea Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 236/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 10 octombrie 2012.

(3) Concursurile profesionale ale cercurilor de elevi Prietenii pompierilor se desfășoară pe baza regulamentului elaborat de Inspectoratul General, în colaborare cu autoritatea națională pentru reglementarea activităților de învățământ, aprobat prin ordin al acestei autorități și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. ***) A se vedea Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.825/2013 privind aprobarea regulamentelor concursurilor naționale „Prietenii pompierilor“ și „Cu viața mea apăr viața“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 26 iunie 2013.

Articolul 57¹

(1) Prin excepție de la prevederile art. 30¹ alin. (1) , pentru construcțiile și amenajările prevăzute la art. 30² alin. (1) , care au fost puse în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu și pentru care se face dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii de contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru conformarea construcției la cerința securitate la incendiu, beneficiarii prevăzuți la art. 30¹ alin. (2) au obligația obținerii respectivului act administrativ până la data de 31 decembrie 2022.

(2) Până la obținerea autorizației de securitate la incendiu conform alin. (1) , răspunderea exclusivă în ceea ce privește funcționarea construcțiilor și amenajărilor din punctul de vedere al asigurării cerinței de securitate la incendiu revine beneficiarilor investițiilor.

(3) Excepția prevăzută la alin. (1) nu se aplică în situațiile în care se constată încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu care impune oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor, potrivit criteriilor elaborate potrivit art. 45 pct. VI, cazuri care constituie contravenții potrivit prezentei legi.

Articolul 58

(1) Actele normative de aplicare, subsecvente prezentei legi, se elaborează de autoritățile responsabile în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia. ****) Legea nr. 307/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 21 iulie 2006.

(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 30 august 1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 212/1997 , cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.

Capitolul VI — Dispoziții finale · Legea 307/2006 · Lexistoria