LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 17

Azi

Secretariatul General al Guvernului este ordonatorul principal de credite care cuprinde în bugetul său, la propunerea CExDD, fondurile necesare pentru funcționarea CExDD în scopul îndeplinirii obiectului său de activitate, respectiv fonduri pentru cheltuieli de personal, realizarea unor investiții, dotări, aparatură, echipamente, instalații, precum și fonduri necesare finanțării/cofinanțării proiectelor naționale, europene și internaționale.