LexistoriaDreptul la drept.

Exercitarea profesiei de medic dentist

Azi

Legea 308/2004 · 17 articole

Secțiunea 1 — Dispozitii generale

Articolul 1

Prevederile prezentei legi se aplică activităților de medic dentist exercitate în România în regim salarial și/sau independent.

Articolul 2

Profesia de medic dentist se exercită, pe teritoriul României, în condițiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicina dentara, după cum urmeaza:

a) cetățeni ai statului român;

b) cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;

c) sotul și descendentii de gradul I aflati în întreținerea unui cetatean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), care desfășoară legal activități salariate sau nesalariate pe teritoriul României, indiferent de cetatenia lor;

d) beneficiarii statutului de rezident pe termen lung acordat conform normelor Uniunii Europene de către unul din statele prevăzute la lit. b).

Articolul 3

(1) În sensul prezentei legi, expresiile folosite au urmatoarea semnificație:

a) medici dentisti, cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene - persoanele prevăzute la art. 2 lit. b) și, prin asimilare, medicii dentisti aflati în situațiile prevăzute la art. 2 lit. c) și d);

b) stat membru de origine sau de proveniență - un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparținând Spatiului Economic European sau Confederatiei Elvetiene;

c) stat membru gazda - un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparținând Spatiului Economic European sau Confederatiei Elvetiene.

(2) Prin titlu oficial de calificare în medicina dentara se înțelege:

a) diploma de medic stomatolog sau diploma de medic dentist, eliberata de către o institutie de invatamant superior din domeniul medicinii dentare, acreditata din România;

b) certificatul de specialist în una din specialitatile medico-dentare prevăzute de Nomenclatorul de specialitati medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru reteaua de asistența medicală, eliberat de Ministerul Sănătății;

c) certificatul de medic specialist stomatologie generală, eliberat de Ministerul Sănătății;

d) certificatul de medic primar în una din specialitatile medico-dentare prevăzute de Nomenclatorul de specialitati medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru reteaua de asistența medicală, eliberat de Ministerul Sănătății;

e) certificatul de medic primar stomatologie generală, eliberat de Ministerul Sănătății;

f) diploma, certificatul sau un alt titlu în medicina dentara, eliberate conform normelor Uniunii Europene de către statele membre ale Uniunii Europene, statele aparținând Spatiului Economic European sau de către Confederatia Elvetiana;

g) diploma, certificatul sau un alt titlu în medicina dentara dobandite într-un stat tert și recunoscute de unul dintre statele membre enumerate la lit. f) ori echivalate de România.

Articolul 4

(1) Titlurile oficiale de calificare în medicina dentara obtinute în afara României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparținând Spatiului Economic European sau a Confederatiei Elvetiene se echivaleaza potrivit legii.

(2) Excepție de la prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare în medicina dentara care au fost recunoscute de unul din aceste state.

Articolul 5

(1) Profesia de medic dentist are ca scop asigurarea sănătății publice și a individului prin activități de preventie, diagnostic și tratament ale maladiilor și anomaliilor oro-dento-maxilare și ale tesuturilor adiacente, desfășurate cu respectarea prevederilor Codului deontologic al medicului dentist din România.

(2) Natura acestor activități încadrează profesia de medic dentist în randul profesiilor din sectorul sanitar cu risc crescut de biocontaminare, beneficiind de toate facilitatile acordate de legislatia în vigoare.

Articolul 6

(1) În exercitarea profesiei, medicul dentist trebuie să dovedeasca disponibilitate, corectitudine, devotament și respect față de fiinta umana. Independenta profesionala conferă medicului dentist dreptul de inițiativa și decizie în exercitarea actului medico-dentar și deplina raspundere a acestuia.

(2) Medicul dentist nu este functionar public în timpul exercitarii profesiei, prin natura umanitara și liberala a acesteia.

Articolul 7

(1) Profesia de medic dentist, indiferent de forma de exercitare, salariata și/sau independenta, se exercită numai de către medicii dentisti membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(2) În vederea accesului la una din activitățile de medic dentist și exercitiului acesteia, medicii dentisti cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul din aceste state, sunt exceptati, în caz de prestare temporara de servicii, de la obligativitatea inscrierii în Colegiul Medicilor Dentisti din România.

Articolul 8

"O dată admis printre membrii profesiei de medic dentist: Ma angajez solemn să-mi consacru viața în slujba umanitatii; Voi pastra profesorilor mei respectul și recunostinta care le sunt datorate; Voi exercita profesia cu constiinta și demnitate; Sănătatea pacientilor va fi pentru mine obligație sacra; Voi pastra secretele încredințate de pacienti chiar și după decesul acestora; Voi menține prin toate mijloacele onoarea și nobila traditie a profesiei de medic dentist. Colegii mei vor fi fratii mei; Nu voi ingadui să se interpuna între datoria mea și pacient consideratii de naționalitate, rasa, religie, partid sau stare sociala; Voi pastra respectul deplin pentru viața umana de la inceputurile sale chiar sub amenintare și nu voi utiliza cunoștințele mele profesionale contrar legilor umanitatii. Fac acest juramant în mod solemn, liber, pe onoare!"

(1) La primirea ca membru în Colegiul Medicilor Dentisti din România, medicul dentist va depune urmatorul juramant:

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și:

a) medicilor dentisti cetățeni români stabiliti în strainatate;

b) medicilor dentisti cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene stabiliti în România și care doresc sa profeseze;

c) medicilor dentisti cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene stabiliti în unul din aceste state și care solicită intrarea în profesie în România.

(3) Medicii dentisti prevăzuți la alin. (2) lit. b) și c) pot depune juramantul în limba română sau în una din limbile de circulatie din Uniunea Europeana.

Articolul 9

(1) Profesia de medic dentist se exercită pe teritoriul României de persoanele prevăzute la art. 2 care indeplinesc urmatoarele condiții:

a) dețin un titlu oficial de calificare în medicina dentara;

b) nu se gasesc în vreunul din cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege;

c) sunt membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România sau sunt inregistrati la Colegiul Medicilor Dentisti din România;

d) sunt apti din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic dentist.

(2) Medicii dentisti cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti pe teritoriul României, exercita profesia de medic dentist cu aceleasi drepturi și obligații ca și medicii dentisti cetățeni români membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România.

Articolul 10

(1) Profesia de medic dentist se exercită în România cu titlul profesional corespunzător calificarii profesionale insusite, după cum urmeaza:

a) medic dentist pentru posesorii diplomei de medic stomatolog cu minimum 3 ani experienta profesionala, pentru posesorii diplomei de medic dentist, pentru posesorii certificatului de medic specialist stomatologie generală și, respectiv, ai certificatului de medic primar stomatologie generală;

b) medic dentist specialist în una din specialitatile medico-dentare prevăzute de Nomenclatorul de specialitati medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru reteaua de asistența medicală;

c) medic dentist primar în una din specialitatile medico-dentare prevăzute de Nomenclatorul de specialitati medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru reteaua de asistența medicală.

(2) Până la insusirea experientei profesionale de minimum 3 ani, posesorii diplomei de medic stomatolog care la data intrarii în vigoare a prezentei legi nu se afla în pregatire de rezidentiat, exercita activitățile profesionale în calitate de medici stomatologi.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică și cetatenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care dețin un titlu oficial de calificare în medicina dentara și care exercită profesia în România.

(4) Medicii dentisti care au obținut certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România pot desfășura activități de medicina dentara conform pregatirii profesionale în sistemul național de asigurări sociale de sănătate sau/și în sectorul privat, fie ca angajați, fie ca titulari sau asociați ai cabinetelor de practica medico-dentara independenta sau de colaborare cu furnizori de servicii medico-dentare.

Articolul 11

Controlul și supravegherea exercitarii profesiei de medic dentist se realizează de către Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor Dentisti din România, denumite în continuare autorități competente române.

Articolul 12

(1) În cazul în care un medic dentist își intrerupe activitatea profesionala sau se afla intr-o situație de incompatibilitate pe o perioadă mai mare de 5 ani, Colegiul Medicilor Dentisti din România va reatesta competența profesionala a acestuia în vederea reluării activității medico-dentare.

(2) Procedura privind modalitatile și condițiile de verificare și atestare a nivelului profesional se stabileste de către Consiliul național al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică și medicilor dentisti cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti pe teritoriul României.

Articolul 13

(1) Practicarea profesiei de medic dentist de către o persoană care nu are aceasta calitate constituie infractiune și se pedepseste conform Codului penal.

(2) Colegiul Medicilor Dentisti din România, prin președintele colegiului teritorial sau al Consiliului național al Colegiului Medicilor Dentisti din România, este în drept sa exercite actiunea civila sau sa sesizeze, după caz, organele judiciare și autoritățile competente pentru urmarirea și trimiterea în judecata a persoanelor care își atribuie sau care intrebuinteaza fără drept titlul sau calitatea de medic dentist sau care practica în mod ilegal medicina dentara.

(3) Actiunea penala împotriva unui membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România cu privire la fapte ce au legătură cu exercitarea profesiei de medic dentist se pune în miscare cu instiintarea prealabila a colegiului teritorial al cărui membru este medicul dentist respectiv.

Secțiunea a 2-a — Nedemnitati și incompatibilități

Articolul 14

Este nedemn de a exercita profesia de medic dentist:

a) medicul dentist care a fost condamnat definitiv pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni contra umanitatii sau vietii în împrejurări legate de exercitarea profesiei de medic dentist și pentru care nu a intervenit reabilitarea;

b) medicul dentist caruia i s-a aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia, pe durata stabilita, prin hotărâre judecătorească sau disciplinara.

Articolul 15

(1) Exercitarea profesiei de medic dentist este incompatibila cu:

a) calitatea de angajat ori colaborator al unităților de productie ori distribuție de produse farmaceutice, materiale sanitare sau materiale de tehnica dentara;

b) calitatea de comerciant;

c) orice ocupatie de natura a aduce atingere demnitatii profesionale de medic dentist sau bunelor moravuri;

d) starea de sănătate fizica sau psihica necorespunzatoare pentru exercitarea acestei profesii, atestata ca atare prin certificat medical eliberat de comisia de expertiza medicală și recuperare a capacității de muncă;

e) folosirea cu buna stiinta a cunoștințelor medico-dentare în defavoarea sănătății pacientului sau în scop criminal.

(2) La solicitarea medicului dentist în cauza sau la sesizarea oricarei persoane sau autorități/institutii interesate, președintele colegiului din care face parte medicul dentist respectiv poate constitui o comisie, special instituita pentru fiecare caz în parte și alcatuita din 3 medici dentisti primari, pentru a confirma sau infirma situația de incompatibilitate prevăzută la alin. (1) lit. a), b) sau e). În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) acesta poate solicita organelor în drept confirmarea sau infirmarea stării de incompatibilitate.

(3) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspenda de drept calitatea de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România și dreptul de exercitare a profesiei.

(4) În termen de 10 zile de la aparitia situației de incompatibilitate, medicul dentist este obligat sa anunte colegiul al cărui membru este.

Secțiunea a 3-a — Autorizarea exercitarii profesiei de medic dentist

Articolul 16

(1) Exercitarea profesiei de medic dentist se face, după obtinerea calității de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România, pe baza autorizatiei de libera practica acordate de Ministerul Sănătății, până la aderarea României la Uniunea Europeana, după care această competență trece în responsabilitatea Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(2) Autorizatia de libera practica are valabilitate pe toata durata de exercitare a profesiei în cazul în care nu intervin situațiile prevăzute la art. 12 și 13 sau nu se produc abateri sanctionate de lege prin suspendarea sau retragerea dreptului de libera practica.

(3) Certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România se obtine pe baza urmatoarelor acte:

a) titlurile oficiale de calificare în medicina dentara prevăzute de lege;

b) certificatul de cazier judiciar;

c) certificatul de sănătate;

d) declaratie pe proprie raspundere privind indeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 și 15.

(4) Colegiul Medicilor Dentisti din România va comunică, din oficiu, în termen de 5 zile, Ministerului Sănătății o copie a certificatului eliberat.

(5) Medicii dentisti cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene stabiliti în România exercita profesia pe baza documentelor emise de autoritățile competente române conform art. 20 și în condițiile prevăzute la art. 34.

(6) În caz de prestare temporara de servicii pe teritoriul României, medicii dentisti cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul din aceste state, sunt exceptati de la obligativitatea obtinerii autorizatiei de libera practica a profesiei de medic dentist și a certificatului de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România. Accesul la activitățile de medic dentist pe durata prestarii serviciilor se face conform prevederilor art. 23.

Articolul 17

(1) Medicii dentisti au dreptul la pensie pentru munca depusa și limita de vârsta la implinirea varstei de 60 de ani femeile și 65 de ani barbatii, cu excepția doctorilor în medicina, care pot rămâne în activitate până la vârsta de 65 de ani femeile și 70 de ani barbatii. Menținerea în activitate peste aceste varste în unitatile sanitare publice se face cu avizul Colegiului Medicilor Dentisti din România și cu aprobarea Ministerului Sănătății.

(2) Academicienii, profesorii, conferentiarii universitari și cercetatorii stiintifici gradul I și II, cu pregatire de baza de medic dentist, pot continua, la cerere, activitatea până la vârsta de 65 de ani femeile și 70 de ani barbatii. Menținerea în activitate în unitatile sanitare publice după implinirea acestor varste se face cu avizul Colegiului Medicilor Dentisti din România și cu aprobarea Ministerului Sănătății.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) și (2) beneficiaza, la cerere, de pensie anticipata și, respectiv, de pensie anticipata parțială, în condițiile prevăzute de legislatia asigurarilor sociale de stat.

(4) Exercitarea profesiei de medic dentist în unitatile sanitare din sectorul privat peste limitele de vârsta prevăzute la alin. (1) și (2) se face cu reinnoirea anuală a avizului Colegiului Medicilor Dentisti și a certificatului de sănătate.

(5) Medicii dentisti din reteaua sanitara publică care au implinit vârsta de pensionare - 60 de ani femeile și 65 de ani barbatii - nu pot detine functia de director general, director general adjunct și director în cadrul Ministerului Sănătății și al ministerelor și instituțiilor centrale cu retea sanitara proprie, al direcțiilor de sănătate publică teritoriale, în cadrul Casei Naționale de Asigurari de Sănătate și al caselor de asigurări de sănătate și nici functia de director general și director general adjunct de spital, cu excepția celor de la spitalele clinice și institutele de cercetare.

(6) Medicii dentisti detinuti sau internati din motive politice, aflati în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în strainatate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, pot fi mentinuti, la cerere, în activitatea profesionala, până la implinirea varstei de 65 de ani femeile și 70 de ani barbatii. Aceste prevederi se aplică și medicilor dentisti care, din motive politice, au fost obligati să își intrerupa studiile o anumita perioada, obtinandu-și licenta cu intarziere, ori celor care au fost impiedicati să își reia activitatea profesionala. Menținerea în activitate până la aceste varste, precum și exercitarea ulterioară a profesiei se fac cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (1) și, respectiv, alin. (4).