ANAD are următoarele obiective:

a) prevenirea și combaterea la nivel național a fenomenului de dopaj prin adoptarea și implementarea politicilor și reglementărilor anti-doping, coordonarea activității de prelevare de probe, gestionarea rezultatelor testărilor și efectuarea procedurii de gestionare a rezultatelor în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale Codului și standardelor internaționale;

b) încurajarea practicării unui sport curat, în vederea protejării sănătății sportivilor și respectării principiilor fairplay-ului în sport;

c) prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc în conformitate cu Legea nr. 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) consolidarea poziției de partener credibil și activ al României, în efortul global de luptă împotriva dopajului în sport;

e) dezvoltarea instituțională în vederea implementării politicilor adoptate în domeniu.