LexistoriaDreptul la drept.

Sancțiuni

Azi

Legea 310/2021 · 8 articole

Articolul 85

(1) O încălcare a reglementărilor anti-doping întrun sport individual prevăzută la art. 2 alin. (2) în legătură cu o testare în competiție duce automat la descalificarea rezultatelor individuale obținute în acea competiție, cu toate consecințele decurgând de aici, inclusiv retragerea oricăror medalii, puncte și premii.

(2) O încălcare a reglementărilor anti-doping produsă în cursul sau în legătură cu o manifestare sportivă poate să determine - conform deciziei organismului sub egida căruia se desfășoară manifestarea sportivă - descalificarea tuturor rezultatelor individuale obținute de sportivul în cauză în cadrul acelei manifestări sportive, cu toate consecințele decurgând de aici, inclusiv retragerea tuturor medaliilor, punctelor și premiilor, cu excepția celor prevăzute la alin. (3) . Printre factorii de care trebuie să se țină seama când se decide asupra descalificării altor rezultate din cadrul unei manifestări sportive se numără, de exemplu, gravitatea încălcării reglementărilor anti-doping și dacă sportivul a fost testat negativ la celelalte competiții.

(3) În situația în care sportivul dovedește lipsa vinovăției sau neglijenței în legătură cu încălcările prevăzute la alin. (2) , rezultatele individuale ale sportivului la celelalte competiții nu vor fi descalificate decât dacă rezultatele sportivului în competiții, altele decât cea în care s-a produs încălcarea reglementărilor anti-doping, ar fi putut fi afectate de încălcarea de către sportiv a prevederilor art. 2 alin. (2) .

(4) În plus față de descalificarea automată a rezultatelor obținute în competiția în cadrul căreia s-a prelevat proba pozitivă, prin aplicarea alin. (1) , toate celelalte rezultate obținute de sportiv începând cu data prelevării probei pozitive, fie în competiție, fie în afara competiției, sau cu data săvârșirii oricărei alte încălcări a dispozițiilor art. 2 alin. (2) și până la data începerii perioadei de suspendare provizorie sau de suspendare vor fi descalificate, cu toate consecințele ce rezultă din aceasta, inclusiv retragerea de medalii, puncte și premii, cu excepția cazului în care principiul echității prevede altfel.

Articolul 86

(1) Faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) , b) și f) se sancționează cu suspendarea din activitatea sportivă pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea eliminării, reducerii sau înghețării în conformitate cu art. 93 , 94 sau 99 :

a) când încălcarea reglementărilor anti-doping nu presupune o substanță specifică sau o metodă specifică, cu excepția cazului în care sportivul sau o altă persoană dovedește că încălcarea nu a fost săvârșită cu intenție;

b) când încălcarea reglementării anti-doping presupune o substanță specifică sau metodă specifică, iar ANAD poate proba că s-a săvârșit cu intenție;

c) în situația în care nu sunt aplicabile prevederile de la lit. a) și b) , în conformitate cu art. 88 , perioada de suspendare va fi de 2 ani.

(2) În sensul dispozițiilor prezentului articol, expresia cu intenție este menită să identifice sportivii sau alte persoane care au adoptat o conduită despre care știau că reprezintă o încălcare a reglementărilor anti-doping sau în relație cu care știau că există un risc semnificativ ca respectiva conduită să constituie sau să ducă la o încălcare a reglementărilor antidoping și, în mod vădit, au desconsiderat acest risc.

(3) O încălcare a reglementărilor anti-doping având ca temei un rezultat analitic pozitiv pentru o substanță care este interzisă numai în competiție va fi prezumată ca fiind săvârșită fără intenție, dacă substanța este o substanță specifică și sportivul poate dovedi că substanța interzisă a fost utilizată în afara competiției.

(4) O încălcare a reglementărilor anti-doping având ca temei un rezultat analitic pozitiv pentru o substanță care este interzisă numai în competiție va fi considerată ca fiind săvârșită fără intenție, dacă substanța nu este o substanță specifică și sportivul poate dovedi că substanța interzisă a fost utilizată în afara competiției într-un context care nu a avut legătură cu performanța în sport.

Articolul 87

(1) Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale art. 86 , în situația în care încălcarea reglementărilor anti-doping presupune o substanță de abuz:

a) dacă sportivul poate stabili că orice ingerare sau utilizare a unei substanțe de abuz s-a produs în afara competiției și nu a avut legătură cu performanța în sport, atunci perioada de suspendare este de trei luni;

b) totodată, perioada de suspendare poate fi redusă la o lună dacă sportivul sau o altă persoană finalizează în mod adecvat un program de tratament pentru substanțe de abuz aprobat de ANAD.

(2) Perioada de suspendare, stabilită în temeiul alin. (1) , nu face obiectul niciunei reduceri în temeiul dispozițiilor art. 94 .

Articolul 88

În situația în care ingerarea, utilizarea sau posesia se produce în competiție și sportivul poate dovedi că împrejurările referitoare la ingerare, utilizare sau posesie nu au avut legătură cu performanța în sport, atunci acestea nu vor fi considerate ca săvârșite cu intenție în sensul art. 86 alin. (1) și nu vor constitui un temei pentru a se reține circumstanțe agravante în sensul art. 90 .

Articolul 89

Perioada de suspendare pentru încălcări ale reglementărilor anti-doping, altele decât cele prevăzute în art. 86-88 , dacă nu sunt aplicabile prevederile art. 96 sau 99 , va fi după cum urmează:

a) pentru încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. c) sau e) perioada de suspendare va fi de 4 ani, cu următoarele excepții: în situația în care sportivul nu se prezintă pentru prelevarea probei, dacă acesta poate dovedi că încălcarea reglementărilor anti-doping a fost săvârșită fără intenție, perioada de suspendare va fi de 2 ani; în toate celelalte cazuri, în situația în care sportivul sau altă persoană poate face dovada unor circumstanțe excepționale care justifică o reducere a perioadei de suspendare, perioada de suspendare va fi cuprinsă între 2 și 4 ani, în funcție de gradul de vinovăție al sportivului sau altei persoane, sau în cazul în care este implicată o persoană protejată sau un sportiv care practică sportul recreativ, perioada de suspendare va fi de maximum 2 ani până la minimum o mustrare și nicio perioadă de suspendare, în funcție de gradul de vinovăție al persoanei protejate sau sportivului care practică sportul recreativ;

b) pentru încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. d) , perioada de suspendare va fi de 2 ani, cu posibilitatea reducerii la o perioadă minimă de un an, în funcție de gradul de vinovăție a sportivului. Individualizarea alegerii între o perioadă de suspendare de 2 ani și, respectiv, de un an prevăzută de acest articol nu este aplicabilă sportivilor cu un istoric de modificare a informațiilor de localizare de ultim moment sau cu o conduită similară care generează o suspiciune gravă că sportivul a încercat să evite procedura de testare;

c) pentru încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. g) sau h) , perioada de suspendare va fi de minimum 4 ani, mergând până la suspendarea pe viață, în funcție de severitatea încălcării. O încălcare a art. 2 alin. (2) lit. g) sau h) care implică o persoană protejată va fi considerată drept o încălcare deosebit de gravă și, dacă este săvârșită de un membru al personalului asistent al sportivului, pentru încălcări altele decât cele care presupun o substanță specifică, va fi sancționată cu suspendarea pe viață a respectivului membru al personalului asistent al sportivului. În plus, încălcările grave ale art. 2 alin. (2) lit. g) sau h) , care pot constitui și încălcări ale unor legi și reglementări din afara domeniului sportului, vor fi raportate autorităților administrative, profesionale și judiciare competente;

d) pentru încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. i) , perioada de suspendare va fi de la un minimum de 2 ani până la suspendare pe viață, în funcție de gravitatea încălcării;

e) pentru încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. j) , perioada de suspendare va fi de 2 ani, cu posibilitatea reducerii perioadei la un minimum de un an, în funcție de gradul de vinovăție a sportivului sau a altei persoane și de alte circumstanțe ale cazului;

f) pentru încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. k) , perioada de suspendare va fi de minimum 2 ani până la suspendarea pe viață, în funcție de gravitatea încălcării săvârșite de sportiv sau de altă persoană.

Articolul 90

În situația în care ANAD stabilește într-un caz individual care presupune o încălcare a reglementărilor antidoping, alta decât încălcările prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. g)-i) și k) , că există circumstanțe agravante care justifică impunerea unei perioade de suspendare mai mare decât sancțiunea standard, atunci perioada de suspendare aplicabilă va fi mărită cu o perioadă suplimentară de suspendare de până la 2 ani, în funcție de gravitatea încălcării și natura circumstanțelor agravante, cu excepția cazului în care sportivul sau o altă persoană poate stabili că nu a săvârșit cu bună-știință încălcarea reglementărilor anti-doping.

Articolul 91

(1) Pentru încălcarea reglementărilor anti-doping prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. e) și g)-k) , prin derogare de la prevederile art. 492 și 493 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare, președintele ANAD dispune destituirea din funcție, sau, după caz, încetarea contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei emise de organul competent potrivit legii.

(2) Pentru încălcarea reglementărilor anti-doping prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. e) și g)-k) , prin derogare de la prevederile art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare, directorul LCD dispune încetarea contractului de muncă, ca sancțiune disciplinară, pentru personalul contractual de conducere și de execuție al Laboratorului de control doping, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei emise de organul competent potrivit legii.

(3) Deciziile prevăzute la alin. (1) și (2) stabilesc săvârșirea abaterii grave, astfel cum aceasta este definită la art. 4 pct. 1 , în conformitate cu condițiile și cu procedura prevăzute de prezenta lege.

(4) Sancțiunea destituirii din funcție a președintelui, vicepreședintelui ANAD, secretarului general al ANAD sau, după caz, a încetării raporturilor de muncă ale directorului sau directorului adjunct al Laboratorului de control doping se dispune de către prim-ministru sau, după caz, de către secretarul general al Guvernului, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei Comisiei de audiere, rămasă definitivă.

(5) Dispozițiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, funcții publice, funcții de conducere sau calități, indiferent de forma de exercitare a acestora, și/sau funcții pentru care angajarea se face prin contract individual de muncă, de către prim-ministru, conducătorul autorității sau instituției publice sau, după caz, organele de conducere ale uneia dintre autoritățile și instituțiile publice și ale persoanelor juridice de interes public sau persoanelor juridice de drept privat menționate la art. 1 alin. (5) lit. d)-k) .

Articolul 92

Prevederile prezentului capitol se completează cu prevederile Legii nr. 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante, republicată, cu modificările și completările ulterioare.