(1) Funcționarea muzeelor și a colecțiilor publice, indiferent de forma de constituire, proprietate și administrare a patrimoniului, este condiționată de acreditarea acestora.
(2) Autoritățile prevăzute la art. 13 alin. (2) , altele decât Ministerul Culturii, care au în subordine muzee și colecții publice, sunt obligate să solicite Ministerului Culturii acreditarea acestora; cererea de acreditare se depune la direcția de specialitate din cadrul Ministerului Culturii.
(3) Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat, care au înființat sau înființează muzee și colecții publice în baza avizului prealabil al Ministerului Culturii, sunt obligate să solicite Ministerului Culturii acreditarea acestora; cererea de acreditare se depune la direcția pentru cultură județeană, respectiv a municipiului București, în a cărei rază teritorială se află sediul muzeului sau al colecției publice respective.
(4) Acreditarea muzeelor și a colecțiilor publice se aprobă, la propunerea Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, prin ordin al ministrului culturii.
(5) Acreditarea temporară poate conține condiții sau recomandări în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.