(1) Constituie contravenții următoarele fapte:

a) încălcarea normelor de conservare a patrimoniului muzeal;

b) înființarea de muzee și colecții publice fără obținerea avizului prealabil și/sau funcționarea acestora fără obținerea acreditării;

b¹) neobținerea avizului prealabil și/sau a acreditării, în termen de maximum 1 an de la constatarea contravenției prevăzute la lit. b) ;

c) împiedicarea, prin orice mijloace, a accesului publicului la patrimoniul muzeal, cu excepția cazurilor în care aceasta este generată de cauze neimputabile;

d) schimbarea titulaturii muzeului sau, după caz, a colecției publice, cu nerespectarea procedurii prevăzute la art. 16 alin. (1) și (2) ;

e) neîncheierea contractelor de asigurare prevăzute la art. 11 alin. (2) și (3) .

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei.

(3) Cuantumul amenzilor poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului.