(1) Banca Națională a României poate hotărî anularea sau retragerea din circulație a oricăror bancnote sau monede care au fost emise și, în locul acestora, punerea în circulație a altor tipuri de insemne monetare.

(2) Modalitatea și perioada de preschimbare se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și în cel puțin două cotidiane de circulație națională.

(3) La expirarea perioadei de preschimbare, bancnotele și monedele retrase din circulație nu mai pot fi utilizate pentru plata obligațiilor publice și private.

(4) Suma totală a bancnotelor și monedelor retrase din circulație, dar nepreschimbate în termenul stabilit, se scade din totalul numerarului în circulație înregistrat în evidențele contabile și se înregistrează ca venit al Băncii Naționale a României.