LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Legea 312/2005 · 2 articole

Articolul 1

(1) Prezenta lege are ca obiect reglementarea dobândirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine.

(2) Prevederile prezentei legi nu se aplică în cazul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi prin moștenire legală.

Articolul 2

În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) stat membru - orice stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European;

b) stat terț - orice alt stat decât statele membre;

c) rezident - străinul care are drept de rezidență pe teritoriul României sau, după caz, persoana juridică străină care are cel puțin un sediu secundar pe teritoriul României, în condițiile legii;

d) fermier care desfășoară activități independente - orice persoană fizică care desfășoară activitate agricolă sau silvică, în vederea realizării de produse agricole vegetale ori animale, precum și de depozitare și prelucrare a produselor obținute din activitatea proprie sau care desfășoară o activitate în vederea realizării de produse lemnoase și nelemnoase ale fondului forestier, așa cum sunt definite de legea în vigoare.

Capitolul I — Dispoziții generale · Legea 312/2005 · Lexistoria