(1) În cazul în care mai multe autorități competente intenționează, fiecare în parte, să desemneze câte un administrator temporar sau să aplice oricare din măsurile prevăzute la art. 149-151 mai multor instituții din cadrul aceluiași grup, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, evaluează împreună cu supraveghetorul consolidant și cu celelalte autorități competente relevante în ce măsură desemnarea aceluiași administrator temporar pentru toate entitățile în cauză sau coordonarea aplicării oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 149-151 mai multor instituții ar fi mai corespunzătoare pentru a facilita găsirea unor soluții pentru restabilirea poziției financiare a instituțiilor în cauză. Evaluarea trebuie să ia forma unei decizii comune a supraveghetorului consolidant, a Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, și a celorlalte autorități competente relevante. Decizia comună trebuie să fie luată în termen de cinci zile de la data notificării prevăzute la art. 171 . Decizia comună este formalizată într-un document care cuprinde motivele pe care se întemeiază.
(2) Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, poate solicita asistență Autorității bancare europene, în vederea ajungerii la un acord în conformitate cu prevederile art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.
(3) În absența unei decizii comune în termenul de cinci zile prevăzut la alin. (1) , supraveghetorul consolidant, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, și celelalte autorități competente ale filialelor pot lua decizii individuale privind desemnarea unui administrator temporar în instituțiile pentru care au responsabilități și privind aplicarea oricăreia din cele prevăzute la art. 149-151 .