(1) Decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, trebuie să fie motivată. Această decizie trebuie să țină cont de opiniile și rezervele exprimate de celelalte autorități competente și de supraveghetorul consolidant pe parcursul perioadei de consultare prevăzute la art. 170 sau la art. 171 ori pe parcursul perioadei de cinci zile prevăzute la art. 172 , precum și de impactul potențial al deciziei asupra stabilității financiare din statele membre vizate. Decizia este transmisă de către Banca Națională a României filialelor întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană pentru care este responsabilă cu supravegherea la nivel individual.
(2) În situațiile prevăzute la art. 174 , în care, înainte de sfârșitul perioadei de consultare prevăzute la art. 170 și 171 sau la finalul perioadei de cinci zile prevăzute la art. 172 alin. (1) , oricare dintre autoritățile competente relevante a adus problema în atenția Autorității bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, își amână decizia și așteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din același regulament.
(3) Perioada de cinci zile se consideră a fi perioadă de conciliere în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010.
(4) Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorității bancare europene, exprimată în termen de trei zile.
(5) Problema nu poate fi adusă în atenția Autorității bancare europene după expirarea perioadei de cinci zile sau după ce sa ajuns la o decizie comună.