(1) Fondul de rezoluție bancară se constituie prin preluarea resurselor fondului de restructurare bancară reglementat prin titlul II din Ordonanța Guvernului nr. 39/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, care își încetează astfel existența, și se alimentează, în vederea asigurării unor resurse adecvate, din următoarele surse financiare:

a) contribuții anuale conform prevederilor art. 542-545 , în vederea atingerii nivelului-țintă prevăzut la art. 538-540 ;

b) contribuții extraordinare, conform prevederilor art. 546-548 , în cazul în care contribuțiile prevăzute la lit. a) sunt insuficiente în opinia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție, și

c) împrumuturi și alte forme de sprijin prevăzute la art. 549 .

(2) Nivelul contribuțiilor anuale și extraordinare ale instituțiilor de credit la fondul de rezoluție bancară se stabilește de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi și ale actelor delegate adoptate de Comisia Europeană referitoare la fondul de rezoluție.

(3) Instituțiile de credit plătesc Fondului de garantare a depozitelor contribuțiile prevăzute la alin. (2) în termenele comunicate de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție.

(4) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate stabili ca un procent de maximum 30% din totalul contribuțiilor anuale ale instituțiilor de credit, colectate potrivit dispozițiilor prezentei legi, să poată fi sub formă de angajamente de plată irevocabile, garantate în întregime prin active cu grad scăzut de risc, negrevate de sarcini în favoarea unor terți, emise în favoarea Fondului de garantare a depozitelor bancare și destinate exclusiv utilizării în scopurile prevăzute la art. 536 .

(5) Contribuțiile anuale și extraordinare ale instituțiilor de credit la fondul de rezoluție bancară sunt recunoscute drept cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal.