(1) Utilizarea resurselor fondului de rezoluție bancară se decide de Banca Națională României, în calitate de autoritate de rezoluție pentru acoperirea necesităților legate de aplicarea eficace a instrumentelor de rezoluție, astfel:

a) pentru garantarea activelor sau obligațiilor instituției supuse rezoluției, ale filialelor sale, ale unei instituții-punte sau ale unui vehicul de administrare a activelor;

b) pentru a acorda împrumuturi instituției supuse rezoluției, filialelor sale, unei instituții-punte sau unui vehicul de administrare a activelor;

c) pentru achiziția de active ale instituției supuse rezoluției;

d) pentru a furniza finanțarea necesară unei instituții-punte ori unui vehicul de administrare a activelor;

e) pentru a plăti despăgubiri acționarilor sau creditorilor conform art. 427 ;

f) pentru a furniza finanțare instituției supuse rezoluției în locul reducerii valorii sau conversiei datoriilor anumitor creditori, atunci când se aplică instrumentul de recapitalizare internă, iar autoritatea de rezoluție a instituțiilor de credit decide să excludă anumiți creditori din aria de aplicare a recapitalizării interne, conform art. 287-292 ;

g) pentru a acorda împrumuturi altor mecanisme de finanțare, în mod voluntar, conform art. 551-554 ;

h) pentru rambursarea împrumuturilor contractate și a costurilor asociate acestora;

i) pentru orice combinație a măsurilor prevăzute la lit. a)-h) .

(2) Resursele fondului de rezoluție bancară pot fi utilizate pentru luarea măsurilor prevăzute la alin. (1) și în relația cu un eventual achizitor, în cadrul instrumentului de vânzare a afacerii.