(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, determină contribuția anuală a fiecărei instituții de credit potrivit ponderii valorii datoriilor instituției de credit, excluzând fondurile proprii, și deducând depozitele acoperite ale acesteia în valoarea agregată a datoriilor tuturor instituțiilor de credit autorizate pe teritoriul României, excluzând fondurile proprii agregate, și deducând depozitele acoperite agregate ale acestora.
(2) Contribuțiile determinate potrivit alin. (1) sunt ajustate de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, în funcție de profilul de risc al fiecărei instituții de credit și comunicate Fondului de garantare a depozitelor bancare, în calitate de administrator al fondului de rezoluție, în scopul colectării acestora.