(1) Sancțiunile administrative și măsurile sancționatoare aplicate potrivit art. 571 trebuie să fie eficace și proporționale cu faptele constate și să fie de natură a avea un efect descurajant.

(2) La stabilirea tipului sancțiunii administrative sau a măsurii sancționatoare și a cuantumului amenzii, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă și de autoritate de rezoluție, are în vedere toate circumstanțele reale și personale ale săvârșirii faptei, pe care le consideră relevante, inclusiv următoarele aspecte, după caz:

a) gravitatea și durata faptei;

b) gradul de vinovăție a persoanei fizice sau juridice responsabile;

c) soliditatea financiară a persoanei fizice sau juridice responsabile, astfel cum rezultă, de exemplu, din venitul anual al persoanei fizice responsabile sau din cifra de afaceri totală a persoanei juridice responsabile;

d) cuantumul profiturilor realizate sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau juridică responsabilă, în beneficiul acesteia, în măsura în care acestea pot fi determinate;

e) prejudiciile cauzate terților, în măsura în care pot fi determinate;

f) gradul de cooperare a persoanei fizice sau juridice responsabile cu Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă și de autoritate de rezoluție;

g) încălcările săvârșite anterior de persoana fizică sau juridică responsabilă;

h) orice consecințe potențial sistemice ale faptei săvârșite.