LexistoriaDreptul la drept.

Administrarea datoriei publice guvernamentale

Azi

Legea 313/2004 · 6 articole

Articolul 18 — Obiectivele procesului de administrare a datoriei publice guvernamentale

În procesul contractării și administrării datoriei publice guvernamentale, Ministerul Finanțelor Publice urmărește, ținând cont de condițiile de piață, următoarele obiective, fără a se limita la acestea:

a) optimizarea lichidităților pentru efectuarea cheltuielilor bugetare;

b) limitarea riscului de refinanțare;

c) optimizarea ponderii în portofoliu a titlurilor de stat negociabile;

d) administrarea riscului de curs valutar și a riscului de dobândă;

e) constituirea dobânzilor la titlurile de stat în dobânzi de referință pentru activitatea de intermediere financiară din România;

f) diversificarea bazei de creditori;

g) optimizarea cheltuielilor bugetare cu datoria publică în funcție de celelalte obiective.

Articolul 19 — Atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice în administrarea datoriei publice guvernamentale

Ministerul Finanțelor Publice este singurul contractant și administrator al datoriei publice guvernamentale, directe și garantate, și are, pentru îndeplinirea acestui scop, autoritatea de a întreprinde următoarele:

a) estimează necesarul de lichiditate pentru realizarea cheltuielilor sectorului bugetar;

b) contractează direct, în numele statului, administrează și rambursează împrumuturile de stat, inclusiv costurile aferente;

c) emite scrisori de garanție pentru împrumuturi;

d) elaborează proiectul legii anuale privind plafonul de îndatorare publică și alte acte normative ce decurg din prezenta lege;

e) stabilește, în condițiile pieței, termenii pentru finanțarea și refinanțarea datoriei publice și se asigură că noile împrumuturi se încadrează în plafonul anual de îndatorare publică;

f) efectuează operațiuni în scopul administrării riscurilor asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale;

g) coordonează relațiile cu agențiile internaționale de rating în scopul evaluării riscului de țară;

h) prezintă, semestrial, Guvernului și Parlamentului situația împrumuturilor contractate direct de stat și a celor garantate de stat;

i) elaborează normele prevăzute de prezenta lege în competența sa;

j) elaborează anual contul general al datoriei publice, anexă la contul general anual de execuție a bugetului de stat.

Articolul 20 — Operațiuni de administrare a datoriei publice guvernamentale

(1) În scopul administrării riscurilor asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să facă următoarele operațiuni, fără a se limita la acestea:

a) swap valutar și alte operațiuni specifice de administrare a riscului valutar;

b) swap pe rata dobânzii și alte operațiuni specifice de administrare a riscului de dobândă;

c) schimbarea valutei de contract a unui împrumut;

d) răscumpărarea titlurilor de stat pe piața secundară;

e) redeschiderea emisiunilor de titluri de stat.

(2) Veniturile, respectiv cheltuielile rezultate în urma efectuării operațiunilor de administrare a datoriei publice guvernamentale reprezintă venituri, respectiv cheltuieli ale bugetului de stat.

Articolul 21 — Banca Națională a României - agent al statului privind datoria publică guvernamentală

(1) Plata serviciului datoriei publice guvernamentale contractate de Ministerul Finanțelor Publice, în numele statului, în altă monedă decât moneda națională se poate efectua prin Banca Națională a României, pe bază de convenție. Opțional, din considerente strategice, pentru plata serviciului datoriei publice guvernamentale în valută, Ministerul Finanțelor Publice poate utiliza valuta existentă în conturile sale sau poate cumpăra de la Banca Națională a României valuta necesară plăților, la cursul valutar comunicat de Banca Națională a României valabil în ziua respectivă, și poate plăti contravaloarea în lei a acesteia în aceeași zi.

(2) Banca Națională a României sau altă instituție financiară poate exercita funcția de agent de înregistrare a datoriei publice interne sau a unor componente ale acesteia, precum și activitățile privind organizarea licitațiilor de titluri de stat pe piața internă.

Articolul 22 — Comisioane

Pentru activitățile derulate de instituțiile financiare, inclusiv de către Banca Națională a României, în calitate de agent al statului pentru anumite operațiuni, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să plătească comisioane din bugetul de stat, al căror cuantum este stabilit prin convenție între cele două părți.

Articolul 23 — Utilizarea fondurilor în valută

(1) Fondurile în valută ale Ministerului Finanțelor Publice pot fi convertite în monedă națională, în momentul considerat oportun de către Ministerul Finanțelor Publice, prin Banca Națională a României, la cursul valutar comunicat de Banca Națională a României valabil în ziua respectivă.

(2) Ministerul Finanțelor Publice poate utiliza fondurile în valută contractate pentru finanțarea și refinanțarea datoriei publice guvernamentale pentru plata serviciului datoriei publice guvernamentale în valută.