(1) Programele de dezvoltare regională și cheltuielile de funcționare a agentiilor pentru dezvoltare regională se finanțează din Fondul pentru dezvoltare regională, care se constituie din:

a) alocari de la Fondul național pentru dezvoltare regionala;

b) contribuții din bugetele proprii ale judetelor sau al municipiului București, după caz, în limita sumelor aprobate cu aceasta destinatie prin bugetele respective;

c) surse financiare atrase din sectorul privat, de la bănci, investitori straini, Uniunea Europeana și de la alte organizații internationale.

(2) Pentru managementul și implementarea programelor de dezvoltare regională și de cooperare transfrontalieră, precum și pentru indeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor delegate de instituția națională cu atribuții în acest domeniu, finanțarea se realizează în baza unor contracte negociate și incheiate pentru managementul administrativ, tehnic și financiar al programelor de dezvoltare regională și al programelor de cooperare transfrontalieră.

(3) Pentru implementarea programelor naționale prin agentiile pentru dezvoltare regionala și/sau pentru indeplinirea unor atribuții delegate acestora de instituțiile naționale, finantarea se realizează în baza unor contracte negociate și incheiate cu instituțiile respective pentru implementarea programelor naționale.

(4) Operațiunile financiare privind executarea programelor și/sau proiectelor finanțate din fonduri publice se derulează de către agențiile pentru dezvoltare regională, prin unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.

(4¹) Operațiunile financiare privind executarea programelor și/sau proiectelor finanțate din fonduri publice se derulează de birourile regionale pentru cooperare transfrontalieră, prin unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.

(5) Fondul pentru dezvoltare regională nu poate avea altă destinație decât cea prevăzută de prezenta lege.

(6) Disponibilitățile înregistrate la finele exercițiului financiar la Fondul pentru dezvoltare regională se reportează în anul următor, cu aceeași destinație.