(1) Inspectorul-șef este numit de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dintre inspectorii judiciari în funcție, în urma unui concurs care constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere respective, urmărindu-se competențele manageriale, gestiunea eficientă a resurselor, capacitatea de a-și asuma decizii și responsabilități, competențele de comunicare și rezistența la stres.

(2) Concursul se organizează de Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit regulamentului aprobat prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Organizarea concursului pentru ocuparea postului de inspector-șef se anunță cu cel puțin 3 luni înaintea datei acestuia.

(3¹) Componența comisiei de concurs este următoarea:

a) 3 membri judecători, care fac parte din Secția pentru judecători și au funcționat la o instanță de grad corespunzător celui necesar pentru ocuparea funcției de inspector judiciar, desemnați de Secția pentru judecători;

b) un membru procuror, care face parte din Secția pentru procurori și a funcționat la un parchet de grad corespunzător celui necesar pentru ocuparea funcției de inspector judiciar, desemnat de Secția pentru procurori;

c) un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al societății civile, desemnat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii;

d) un psiholog desemnat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, care va prezenta un raport consultativ, după prezentarea proiectului referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere, de către fiecare candidat.

(4) Mandatul inspectorului-șef și al inspectorului-șef adjunct este de 3 ani și poate fi înnoit o singură dată, cu respectarea prevederilor alin. (1) .

(4¹) Mandatul de inspector judiciar se prelungește de drept până la expirarea mandatului de inspector-șef sau inspector-șef adjunct.

(5) Inspectorul-șef poate fi revocat din funcție de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale. Revocarea se dispune pe baza raportului de audit prevăzut la art. 68 , numai ca urmare a propunerii formulate, în acest sens, de către o comisie alcătuită conform alin. (3¹) , însă fără participarea psihologului.

(6) Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care se dispune revocarea din funcție poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursul suspendă executarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii. Hotărârea prin care se soluționează recursul este definitivă.

(7) În situația vacantării funcției de inspector-șef sau, după caz, de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcției se asigură de inspectorul-șef sau, după caz, de inspectorul-șef adjunct ale căror mandate au expirat, până la data ocupării acestor funcții în condițiile legii.

(8) În caz de încetare a mandatului de inspector-șef ca urmare a altor situații decât expirarea mandatului, interimatul funcției se asigură de către inspectorul-șef adjunct până la data ocupării acestei funcții în condițiile legii, iar în caz de încetare a mandatului de inspector-șef adjunct ca urmare a altor situații decât expirarea mandatului, interimatul funcției se asigură de către un inspector judiciar numit de inspectorul-șef până la data ocupării acestei funcții în condițiile legii.