LexistoriaDreptul la drept.

Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților

Azi

Legea 317/2004 · 15 articole

Abrogat la 16 decembrie 2022 · înlocuit de Legea 305/2022. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 44

(1) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Secția pentru judecători are rolul de instanță disciplinară și pentru magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

(3) Acțiunea disciplinară în cazul abaterilor săvârșite de judecători, procurori și magistrați-asistenți se exercită de Inspecția Judiciară, prin inspectorul judiciar.

(3¹) Ministrul justiției poate sesiza Inspecția Judiciară pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare de către procurori. Cercetarea disciplinară se efectuează de Inspecția Judiciară, prevederile prezentei secțiuni fiind aplicabile în mod corespunzător.

(4) Abrogat.

(5) Abrogat.

(6) În vederea exercitării acțiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare de către Inspecția Judiciară.

Articolul 45

(1) Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori.

(2) În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situația de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează și se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecției Judiciare, potrivit alin. (1) . Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. Rezoluția poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, care poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor.

(5) În cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare.

(6) În situația în care mai multe sesizări privesc aceeași faptă și aceeași persoană, sesizările se conexează.

(7) Termenele stabilite de prezentul articol sunt prevăzute sub sancțiunea decăderii.

(8) Abrogat.

Articolul 45¹

(1) Împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4) , persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară.

(2) Soluțiile pe care inspectorul-șef le poate dispune sunt:

a) respingerea plângerii și menținerea rezoluției atacate;

b) admiterea plângerii și completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(3) Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere.

(4) Soluțiile pe care le poate pronunța Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

(5) Hotărârea pronunțată potrivit dispozițiilor alin. (4) lit. b) trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desființate rezoluțiile atacate și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.

(6) Hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare.

Articolul 46

(1) În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare. Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanțiilor procesuale și procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată , cu modificările ulterioare.

(2) Cercetarea disciplinară se desfășoară cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la informațiile clasificate și la protecția datelor cu caracter personal.

(3) Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă.

(4) Organul de urmărire penală este obligat să comunice Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare, într-un termen rezonabil, actul prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.

(5) Suspendarea cercetării disciplinare se dispune de inspectorul judiciar prin rezoluție și operează până când soluția pronunțată în cauza care a motivat suspendarea a devenit definitivă. Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

(6) Cercetarea disciplinară se efectuează în termen de 60 de zile de la data dispunerii acesteia, cu excepția situației în care intervine suspendarea. Cercetarea disciplinară se poate prelungi cu cel mult 30 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(7) Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită.

Articolul 47

(1) După efectuarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) respingerea sesizării, în cazul în care constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

c) Abrogată.

(2) Abrogat.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea cercetării disciplinare. După completarea cercetării disciplinare, inspectorul-șef poate dispune, în scris și motivat, una dintre soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b) .

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzute la alin. (1) lit. b) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța instanța sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației, desființarea rezoluției inspectorului judiciar și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea pronunțată potrivit dispozițiilor alin. (6) lit. b) trebuie să cuprindă motivele pentru care a fost desființată rezoluția inspectorului judiciar și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea cercetării disciplinare.

(8) Hotărârea poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face în termen de 6 luni.

Articolul 48

Abrogat la 11 octombrie 2018 · de Legea nr. 234/2018

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) În cazul prevăzut la art. 45 alin. (7), Inspecția Judiciară comunică rezultatul cercetării prealabile titularului acțiunii disciplinare în termen de cel mult 7 zile de la finalizarea acesteia. Dacă apreciază că cercetarea este incompletă, titularul acțiunii disciplinare poate solicita o singură dată Inspecției Judiciare completarea acesteia. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost solicitată și se comunică titularului acțiunii disciplinare în termen de cel mult 7 zile de la finalizarea acesteia.

(2) După primirea rezultatului cercetării prealabile, în condițiile alin. (1), ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, după caz, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate exercita acțiunea disciplinară prin sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Articolul 48¹

(1) În cauzele urgente sau care prezintă un interes public deosebit, Secția pentru judecători sau Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după caz, poate stabili termene mai scurte decât cele prevăzute la art. 45 și 46 . În aceste cauze, prelungirea poate fi acordată, la cererea inspectorului judiciar, de către Secția pentru judecători sau Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după caz.

(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) , inspectorul-șef, din oficiu, poate dispune reducerea termenelor prevăzute de lege.

Articolul 49

(1) În procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, citarea judecătorului sau a procurorului împotriva căruia se exercită acțiunea disciplinară și a Inspecției Judiciare este obligatorie. Judecătorul sau procurorul poate fi reprezentat de un alt judecător ori procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat. Neprezentarea judecătorului sau a procurorului cercetat la judecarea acțiunii nu împiedică desfășurarea în continuare a judecății.

(2) Acțiunea disciplinară este susținută în fața secțiilor de către unul dintre inspectorii judiciari care a exercitat-o și, numai în caz de imposibilitate a tuturor inspectorilor judiciari care au exercitat acțiunea, de către un inspector judiciar desemnat de inspectorul-șef.

(3) Abrogat.

(4) Părțile au dreptul să ia cunoștință de toate actele dosarului și pot solicita administrarea de probe.

(5) Dispozițiile art. 46 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător. Suspendarea se dispune, prin încheiere, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

(6) Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de judecător sau procuror și cu circumstanțele personale ale acestuia.

(7) Dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile Legii nr. 134/2010, republicată , cu modificările ulterioare, în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta.

Articolul 49¹

Procedura disciplinară își urmează cursul și în cazul în care judecătorul este numit în funcția de procuror sau procurorul este numit în funcția de judecător.

Articolul 50

(1) Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii soluționează acțiunea disciplinară printr-o hotărâre care cuprinde, în principal, următoarele:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și încadrarea juridică a acesteia;

b) temeiul de drept al aplicării sancțiunii;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător sau procuror;

d) sancțiunea aplicată și motivele care au stat la baza aplicării acesteia;

e) calea de atac și termenul în care hotărârea poate fi atacată;

f) instanța competentă să judece calea de atac.

(2) Prevederile alin. (1) se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă privind cuprinsul hotărârii.

Articolul 51

(1) Hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară se redactează, obligatoriu, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunțare și se comunică, de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului vizat, precum și Inspecției Judiciare. Comunicarea hotărârilor este asigurată de Secretariatul general al Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Membrul Consiliului Superior al Magistraturii față de care se exercită acțiunea disciplinară nu participă la lucrările secției în care se judecă această acțiune.

(3) Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancționat ori, după caz, de Inspecția Judiciară. Competența soluționării recursului aparține Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecătorul sancționat disciplinar.

(4) Recursul suspendă executarea hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancțiunii disciplinare.

(5) Hotărârea prin care se soluționează recursul prevăzut la alin. (3) este irevocabilă.

Articolul 52

(1) Pe durata procedurii disciplinare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției. Măsura suspendării poate fi reevaluată oricând pe durata judecării acțiunii disciplinare, până la pronunțarea hotărârii de către secția corespunzătoare.

(1¹) Hotărârea prin care se dispune suspendarea din funcție în condițiile alin. (1) poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul suspendat din funcție. Competența soluționării contestației aparține Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii.

(1²) Contestația se soluționează de urgență și cu precădere și nu suspendă executarea hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii. Hotărârea instanței este definitivă.

(1³) Până la soluționarea contestației, instanța poate dispune, la cerere, suspendarea executării hotărârii.

(1⁴) Dacă hotărârea prin care s-a dispus suspendarea din funcție a judecătorului sau procurorului este desființată, suspendarea din funcție încetează, iar acesta este repus în situația anterioară, i se plătesc drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada suspendării, în condițiile Legii nr. 303/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și i se recunoaște vechimea în muncă și în magistratură pe această perioadă.

(2) Pe durata procedurii disciplinare, soluționarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare.

Articolul 52¹

(1) Eliberarea din funcție a unui judecător sau procuror, în condițiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, sau numirea unui judecător în funcția de procuror ori a unui procuror în funcția de judecător nu împiedică continuarea procedurii disciplinare.

(2) Cu excepția situației în care judecătorul a fost numit în funcția de procuror sau procurorul a fost numit în funcția de judecător, în procedura disciplinară continuată în condițiile alin. (1) , dacă se exercită acțiunea disciplinară, secția corespunzătoare, când constată că sesizarea este întemeiată, stabilește una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare și cu circumstanțele personale ale celui care a săvârșit-o. Sancțiunea disciplinară astfel stabilită nu se mai execută. În situația în care judecătorul a fost numit în funcția de procuror sau procurorul a fost numit în funcția de judecător sunt aplicabile dispozițiile art. 49 alin. (6) .

(3) Judecarea acțiunii disciplinare exercitate împotriva judecătorului care, după săvârșirea abaterii disciplinare, a fost numit în funcția de procuror este de competența Secției pentru judecători. Judecarea acțiunii disciplinare exercitate împotriva procurorului care, după săvârșirea abaterii disciplinare, a fost numit în funcția de judecător este de competența Secției pentru procurori.

Articolul 53

În cazul în care s-a dispus excluderea din magistratură a unui judecător sau a unui procuror, hotărârea definitivă se transmite Președintelui României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcție.

Articolul 53¹

(1) Pentru exercitarea atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin intermediul plenului și al secțiilor se organizează comisii de lucru, cu rol de structuri pregătitoare de specialitate, din care fac parte membrii Consiliului.

(2) Organizarea, funcționarea și atribuțiile acestora se stabilesc prin regulament elaborat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii sau, după caz, de secțiile corespunzătoare.

(3) Comisiile de specialitate au următoarele atribuții:

a) analizează și propun spre soluționare punctele înscrise pe ordinea de zi a plenului și a secțiilor, cu excepția celor în materie disciplinară și de carieră;

b) înaintează proiecte de hotărâre ce se supun includerii pe ordinea de zi și aprobării în plen și în secții, cu excepția celor în materie disciplinară și de carieră cu caracter individual;

c) în situația în care, în cadrul comisiilor sunt puncte de vedere divergente și nu se poate adopta proiectul de hotărâre prin consens, se va proceda la vot. Pe ordinea de zi vor fi înscrise proiecte alternative de hotărâre de soluționare a punctelor de pe ordinea de zi a plenului sau a secțiilor, cu menționarea opiniei majoritare și a opiniilor minoritare, după caz;

d) analizează solicitările venite din partea membrilor, a asociațiilor profesionale, a organizațiilor societății civile, a altor autorități și instituții publice în domeniul de activitate al Consiliului și stabilesc priorități de activitate tematică;

e) alte atribuții stabilite prin lege și regulament .