LexistoriaDreptul la drept.

Autorizații și licențe

Azi

Legea 318/2003 · 10 articole

Articolul 13 — Regimul autorizării

(1) Realizarea de noi capacități energetice, precum și retehnologizarea celor existente se desfășoară pe bază de autorizații de înființare, acordate cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Producerea, transportul, serviciul de sistem, distribuția și furnizarea energiei electrice, precum și activitățile operatorului pieței de energie electrica și cele de furnizare de servicii tehnologice de sistem se desfășoară pe bază de licențe acordate în condițiile prezentei legi.

(3) Exercitarea oricărei activități fără autorizație sau licenta se sancționează potrivit legii.

Articolul 14 — Categoriile de autorizații și licențe

(1) Pentru autorizare, solicitantul va inregistra cererea la autoritatea competentă.

(2) Solicitantul va atașa la cerere actele și documentele care probează îndeplinirea de către acesta a condițiilor economice, financiare, tehnice și profesionale stabilite pe categorii de capacități energetice și de activități în domeniu.

(3) Solicitantul, persoana juridică, trebuie să aibă sediul în România. Solicitantul, persoana juridică străină, trebuie să stabilească și sa mențină în România, în condițiile legii, un sediu secundar pe întreaga durata a autorizării.

(4) Nu pot fi autorizați solicitanții aflați în procedura reorganizării judiciare sau a falimentului și nici cei cărora le-a fost retrasă o autorizație sau licenta într-o perioadă de 5 ani anteriori datei de înregistrare a cererii.

(5) Procedura de acordare a autorizațiilor/licențelor, termenele, tarifele și condițiile de acordare, constând în: criterii, limite de putere, atestări, avize, garanții și altele asemenea, diferențiate pe categorii de capacități și activități supuse autorizării, se stabilesc prin regulament elaborat de autoritatea competentă și aprobat prin hotărâre a Guvernului.

(6) Refuzul acordării unei autorizații sau licențe, lipsa de răspuns înăuntrul termenului și orice alta soluție a autorității competente, considerate de solicitant ilegale și prejudiciabile, pot fi atacate la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, în condițiile legii.

Articolul 15

Autoritatea competența acorda: 1. Autorizații de înființare pentru: 2. Licențe pentru:

a) realizarea de noi capacități energetice de producere a energiei electrice și a energiei termice în cogenerare sau retehnologizarea celor existente cu o putere mai mare de 10 MW;

b) realizarea de linii și stații de transport al energiei electrice sau retehnologizarea celor existente;

c) realizarea sau retehnologizarea rețelelor electrice cu tensiune de linie nominală mai mare sau egala cu 110 kV.

a) exploatare comercială a capacităților de producere a energiei electrice sau a energiei termice în cogenerare;

b) exploatare comercială a capacităților de transport al energiei electrice;

c) exploatare comercială a capacităților de distribuție a energiei electrice;

d) activitatea operatorului pieței de energie electrica;

e) activitatea de furnizare a serviciilor de sistem;

f) activitatea de furnizare a energiei electrice;

g) activitatea de furnizare a serviciilor tehnologice de sistem.

Drepturile și obligațiile care decurg din autorizația de înființare și din licențe

Articolul 16

- suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor; - tipurile de culturi și plantații, precum și amenajările afectate de lucrări; - activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor. Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, cuantumul se stabilește prin hotărâre judecătorească.

(1) Lucrările de realizare și retehnologizare ale capacităților energetice pentru care se acordă autorizații, precum și activitățile și serviciile pentru care se acordă licențe sunt de interes public, cu excepția celor care sunt destinate exclusiv satisfacerii consumului propriu al titularului autorizației sau licenței.

(2) Asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice sau juridice și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacității energetice, titularii autorizațiilor de înființare și titularii licențelor beneficiază, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare și retehnologizare, respectiv de funcționare a capacității energetice, de următoarele drepturi:

a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării capacității energetice, obiect al autorizației;

b) dreptul de uz pentru asigurarea funcționarii normale a capacității, obiect al autorizației de înființare, pentru reviziile, reparațiile și intervențiile necesare;

c) servitutea de trecere subterana, de suprafața sau aeriană pentru instalarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii;

d) dreptul de a obține restrangerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri;

e) dreptul de acces la utilitatile publice.

(3) Drepturile de uz și de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 18 și se exercită pe toată durata existenței capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparatiei, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie.

(4) Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitatile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora. Dacă cu ocazia intervenției pentru retehnologizari, reparații, revizii, avarii se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților energetice, titularii de licență au obligația sa plătească despăgubiri în condițiile prezentei legi.

(5) Proprietarii terenurilor și titularii activităților afectați de exercitarea de către titularii de licență și autorizații a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii:

(6) Dreptul de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrangerea sau încetarea unor activități prevăzute la alin. (2) se stabilesc și se exercită cu respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și a legislației în vigoare.

(7) Titularii de autorizații și licențe sunt în drept să efectueze lucrările de defrișare a vegetatiei sau taierile de modelare pentru crearea și menținerea distantei de apropiere față de rețelele electrice cu personal specializat, respectând prevederile legale în vigoare.

(8) Titularii de autorizații și licențe, beneficiari ai drepturilor de uz și de servitute asupra proprietății publice sau private a statului și a unităților administrativ-teritoriale, sunt scutiți de plată de taxe, impozite și alte obligații de plată, instituite de către autoritățile publice centrale și locale.

Obligațiile decurgând din autorizațiile de înființare și din licențe

Articolul 17 — Drepturile și obligațiile titularilor de autorizații de înființare și de licență asupra proprietății terților

(1) Titularul autorizației de înființare are următoarele obligații:

a) sa stabilească și să aplice, pe întreaga durata a executării lucrărilor, măsurile de protecție a persoanelor, bunurilor și mediului;

b) să obțină toate avizele, acordurile și atestatele prevăzute de lege pentru realizarea obiectivului autorizat.

(2) Pe durata de valabilitate a licențelor, titularii de licențe sunt obligați:

a) să respecte condițiile care însoțesc licenta;

b) sa țină situații contabile separate pentru fiecare activitate care face obiectul licenței acordate de autoritatea competentă, în cazul agentului economic în domeniul energiei electrice integrat, pe verticala sau pe orizontala, și să se procedeze la fel ca în cazul în care activitatea respectiva ar fi efectuată de agenți economici separati și sa întocmească rapoarte financiare în formatul solicitat de către autoritatea competentă;

c) sa constituie și sa mențină garanții financiare care să le permită desfășurarea activității și asigurarea continuității serviciului;

d) sa pună la dispoziție autorității competente informațiile necesare pentru desfășurarea în bune condiții a activității acesteia.

Articolul 18 — Zonele de protecție și zonele de siguranță

(1) Dreptul de uz asupra terenului pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării de capacități energetice se întinde pe durata necesară executării lucrărilor. În exercitarea acestui drept de uz, titularul autorizației de înființare, cu respectarea prevederilor legale, poate:

a) sa depoziteze pe terenurile proprietate privată materiale, echipamente, utilaje, instalații;

b) sa desfiinteze culturi sau plantații, construcții sau alte amenajări existente ori numai să le restrângă, în măsura strict necesară executării lucrărilor pentru capacitatea autorizata, în condițiile legii;

c) sa îndepărteze materiale, sa capteze apa, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare;

d) sa instaleze utilaje și sa lucreze cu acestea, sa amplaseze birouri și locuințe de șantier;

e) sa oprească ori sa restrângă activități ale proprietarului, în măsura strict necesară executării lucrărilor pentru capacitatea autorizata.

(2) Dreptul de uz prevăzut la alin. (1) încetează înaintea expirării duratei stabilite pentru executarea lucrărilor sau înaintea acestui termen, la data terminării anticipate a lucrărilor sau la data sistării acestora și renunțării la autorizații. Oricare dintre aceste situații trebuie notificată de îndată proprietarului.

(3) Dreptul de uz asupra terenului pentru asigurarea funcționarii normale a capacității energetice se întinde pe toată durata funcționarii capacității, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcționarii normale a capacității. În exercitarea acestui drept, titularul licenței poate:

a) sa depoziteze materiale, echipamente, utilaje, instalații pentru întreținere, revizii, reparații și intervenții necesare pentru asigurarea funcționarii normale a capacității;

b) sa instaleze utilaje și sa lucreze cu acestea;

c) sa desfiinteze sau sa reducă culturi, plantații sau alte amenajări existente și sa restrângă activități ale proprietarului, în măsura și pe durata strict necesare executării operațiilor de întreținere, reparații, revizii sau intervenții pentru asigurarea funcționarii normale a capacității.

(4) Titularul licenței este obligat sa înștiințeze în scris proprietarul bunurilor, terenurilor sau activităților care vor fi afectate ca urmare a lucrărilor la capacitatile energetice, cu excepția cazurilor de avarii, situație în care proprietarii sunt înștiințați în termenul cel mai scurt.

(5) Titularul licenței este obligat sa plătească proprietarilor despăgubirea cuvenită pentru pagubele produse, sa degajeze terenul și sa-l repuna în situația anterioară, în cel mai scurt timp posibil.

(6) Servitutea de trecere subterana, de suprafața sau aeriană cuprinde dreptul de acces și de executare a lucrărilor la locul de amplasare a capacităților energetice cu ocazia intervenției pentru retehnologizari, reparații, revizii și avarii.

(7) Pentru a evita punerea în pericol a persoanelor, a bunurilor sau a unor activități desfășurate în zona de executare a lucrărilor de realizare sau retehnologizare de capacități energetice, precum și a operațiilor de revizie sau reparatie la capacitatea în funcțiune, titularul autorizației sau al licenței are dreptul de a obține restrangerea sau sistarea, pe toată durata lucrărilor, a activităților desfășurate în vecinătate de alte persoane. În acest caz persoanele afectate vor fi înștiințate, în scris, despre data începerii, respectiv finalizarii lucrărilor.

(8) La încetarea exercitării drepturilor prevăzute la art. 16 alin. (2), titularul autorizației de înființare, respectiv titularul licenței, este obligat să asigure degajarea terenului și repunerea lui în situația inițială.

(9) Dreptul de acces la utilitatile publice, prevăzut la art. 16 alin. (2) lit. e), trebuie exercitat de titularul autorizației sau al licenței cu buna-credința și în mod rezonabil, fără a prejudicia accesul altor persoane la respectivele utilități publice.

Articolul 19 — Exproprierea

(1) Pentru protecția și funcționarea normală a capacităților energetice și a anexelor acestora, precum și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului, se instituie zone de protecție și de siguranță.

(2) Zonele de protecție și de siguranță se determina pentru fiecare capacitate, în conformitate cu normele tehnice elaborate de autoritatea competentă.

(3) Asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, se stabilește drept de servitute legală.

Articolul 20 — Modificarea autorizațiilor și licențelor

(1) Terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice este fie proprietate privată a unui terț, fie a titularului autorizației, fie proprietate publică.

(2) Dacă terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice este proprietate privată a unui terț, solicitantul autorizației de înființare poate fie sa initieze procedura legală de expropriere a terenului, dacă se invoca o cauza de utilitate publică, și să obțină concesiunea acestuia, în condițiile legii, pe durata existenței capacității energetice, fie sa îl cumpere.

Articolul 21

Autorizațiile și licentele se modifica în cazul schimbării circumstanțelor sau condițiilor existente la data acordării acestora. Suspendarea și retragerea autorizațiilor și licențelor

Articolul 22

- dacă situația creata este remediabila, un termen de conformare; - dacă situația creata este iremediabila, retragerea autorizației, respectiv a licenței; - dacă situația creata este remediabila, suspendarea autorizației, respectiv a licenței, pe o perioadă fixată pentru remedierea situației create și pentru conformare cu autorizația, respectiv cu licenta; - dacă situația creata este iremediabila, retragerea autorizației, respectiv a licenței.

(1) În caz de neîndeplinire de către titularul autorizației de înființare, respectiv al licenței, a obligațiilor sale legale, precum și în caz de nerespectare a condiționarilor, limitarilor, restrictiilor, interdictiilor sau a sarcinilor stabilite prin autorizație, respectiv prin licenta, constatate de autoritatea competentă din oficiu ori la sesizarea unor terți sau la notificarea de către titular, autoritatea competentă va proceda după cum urmează:

a) în cazul în care neîndeplinirea sau nerespectarea obligațiilor nu este imputabilă titularului, va dispune:

b) în cazul în care neîndeplinirea sau nerespectarea obligațiilor este imputabilă titularului, va dispune:

(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1), persoanele prejudiciate pot acționa pe titular în justiție pentru recuperarea pagubei cauzate.

(3) Autoritatea competența va suspenda autorizația de înființare, respectiv licenta titularului, în caz de începere a procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului contra acestuia.

(4) Autoritatea competența va retrage autorizația de înființare, respectiv licenta, în cazul decăderii, incapacității sau al falimentului titularului, precum și la încetarea concesiunii sau a locatiunii capacității energetice ori la vânzarea capacității de către titular.