(1) În exercitarea funcțiilor și atribuțiilor sale, Agenția prelucrează date cu caracter personal în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date și ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare, precum și cu orice alte reglementări legale incidente în domeniu.

(2) În exercitarea funcției prevăzute la art. 3 lit. a) , Agenția prelucrează și transmite altor oficii de recuperare a creanțelor sau autorități cu atribuții similare din alte state membre ale Uniunii Europene date și informații referitoare la bunuri ale persoanelor fizice identificate sau identificabile.

(3) Persoanele vizate beneficiază de drepturile garantate de dispozițiile prevăzute la alin. (1) .

(4) Agenția aplică măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii ori accesului neautorizat, în special dacă prelucrarea respectivă comportă transmisii de date în cadrul unei rețele, precum și împotriva oricărei forme de prelucrare ilegală.