(1) Agenția transmite datele și informațiile pe care le deține, fie din oficiu, fie la cererea unui oficiu de recuperare a creanțelor sau a unei autorități cu atribuții similare din alte state membre ale Uniunii Europene ori a unei autorități judiciare române.
(2) Transmiterea din oficiu a datelor și informațiilor are loc în situația în care Agenția apreciază că acestea ar conduce la facilitarea urmăririi și identificării bunurilor de către aceste oficii sau autorități.
(3) În vederea transmiterii datelor și informațiilor solicitate potrivit prevederilor art. 19 , în condiții de celeritate, la nivelul instituțiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) se desemnează persoane responsabile pentru comunicarea datelor și informațiilor solicitate de Agenție.