Agenția îndeplinește următoarele funcții:
a) de facilitare a urmăririi și a identificării bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni și a altor bunuri având legătură cu infracțiunile și care ar putea face obiectul unei dispoziții de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în tot cursul procedurilor judiciare penale, inclusiv în faza de punere în executare a hotărârii penale;
b) de administrare simplă, în cazurile prevăzute de prezenta lege, a bunurilor mobile indisponibilizate în cadrul procesului penal;
c) de valorificare, în cazurile prevăzute de lege, a bunurilor mobile și imobile sechestrate în cadrul procesului penal;
d) de gestionare a sistemului informatic național integrat de evidență a creanțelor provenite din infracțiuni;
e) de sprijinire, în condițiile legii, a organelor judiciare pentru utilizarea celor mai bune practici în materia identificării și administrării bunurilor care pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare și confiscare în cadrul procesului penal;
f) de coordonare, evaluare și monitorizare la nivel național a aplicării și respectării procedurilor legale în domeniul recuperării creanțelor provenite din infracțiuni.