(1) Pentru fondurile care urmează să fie distribuite de către Agenție către asociațiile și fundațiile prevăzute la art. 37² alin. (1) lit. f) , directorul general aprobă anual, prin decizie, programul anual de acordare a finanțărilor nerambursabile.

(2) Agenția stabilește prin programul anual pentru acordarea finanțărilor nerambursabile condițiile generale aplicabile contractelor de finanțare nerambursabilă, precum și obiectivele pe care dorește să le atingă prin finanțarea activităților nonprofit de interes general.

(3) În vederea stabilirii programului anual de acordare a finanțărilor nerambursabile, Agenția organizează consultări cu instituții publice, asociații și fundații.