Ordonanța Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 23 septembrie 2014, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 1 (1) Bunurile de orice fel intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică în condițiile prezentei ordonanțe de către Agenția Națională de Administrare Fiscală prin organele de valorificare abilitate, dacă prin lege nu se prevede altfel.

2. La articolul 1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) Bunurile intrate în proprietatea privată a statului care nu se află pe teritoriul României se valorifică de către Ministerul Afacerilor Externe.

3. La articolul 2, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) organe de valorificare - unitățile subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru bunurile intrate în proprietatea privată a statului aflate pe teritoriul României, precum și structurile de specialitate cu atribuții în acest sens din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru bunurile intrate în proprietatea privată a statului, care nu se află pe teritoriul României;

4. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2¹, cu următorul cuprins:Articolul 2¹ Prin ordinul prevăzut la art. 2 lit. a) se stabilește și arondarea teritorială a deținătorilor de bunuri intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, din punctul de vedere al organului de valorificare competent a le prelua.

5. La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 3 (1) Bunurile confiscate sau neridicate în orice procedură judiciară trec în proprietatea privată a statului în temeiul unei încheieri emise de judecătorul de cameră preliminară sau al unei hotărâri judecătorești definitive ori, după caz, definitive și irevocabile.

6. La articolul 6, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (4¹) și (4²), cu următorul cuprins:(4¹) Atunci când valorificarea privește bunuri confiscate în proceduri penale, din Comisia de evaluare poate face parte și un reprezentant al Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. În acest caz, Comisia de evaluare este formată din 5 membri: 2 reprezentanți ai organului de valorificare, un reprezentant al Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, un reprezentant al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și un reprezentant din partea Ministerului Afacerilor Interne. (4²) În cazul în care reprezentantul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate nu participă la evaluare, bunurile se evaluează în lipsa acestuia.

7. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Comisia de distrugere este formată din 5 membri: 2 reprezentanți ai organului de valorificare, un reprezentant din partea Ministerului Afacerilor Interne, un reprezentant al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și un reprezentant al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

8. La articolul 10 alineatul (1), litera f) se abrogă.