(1) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenția, în cooperare cu Ministerul Justiției, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Secretariatul General al Guvernului, realizează un inventar la nivel național al capacităților disponibile la nivelul autorităților și instituțiilor publice în vederea stocării și depozitării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii.

(1¹) Instituțiile prevăzute la alin. (1) actualizează anual sau, ori de câte ori este necesar, la solicitarea Agenției, inventarul la nivel național al capacităților disponibile la nivelul autorităților și instituțiilor publice în vederea stocării și depozitării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii.

(2) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenția, în cooperare cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Oficiul Național al Registrului Comerțului, realizează un inventar la nivel național al bunurilor mobile supuse măsurilor asigurătorii și al stadiului în care acestea se găsesc.

(3) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenția, în cooperare cu Ministerul Public și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, realizează, la nivel național, un inventar al bunurilor imobile supuse măsurilor asigurătorii, precum și al stadiului în care acestea se găsesc, în limitele competențelor legale.

(4) Capacitățile de stocare și depozitare identificate potrivit alin. (1) sunt puse la dispoziția Agenției cu titlu gratuit.

(5) Condițiile și procedura de utilizare a capacităților de stocare și depozitare se detaliază prin protocoale de cooperare între Agenție și autoritatea sau instituția publică deținătoare.

(6) Atribuțiile prevăzute la art. 28 se exercită după împlinirea unui termen de 3 luni de la finalizarea inventarelor prevăzute la alin. (1) și (2) .