(1) Infracțiunea prevăzută la art. 3 alin. (1) este de competența Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
(2) Sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și următoarele infracțiuni, dacă acestea au fost săvârșite în legătură cu infracțiunea prevăzută la art. 3 alin. (1) :
a) infracțiunea de spălare a banilor prevăzută la art. 49 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
b) infracțiunile prevăzute la art. 320 - 323 din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare;
c) infracțiunile prevăzute la art. 3 - 5 , art. 8 , 9 și art. 9² din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute la alin. (1) și (2) .