(1) Constituie infracțiuni următoarele fapte:
a) falsificarea înscrisurilor în certificatele zootehnice sau în alte evidențe oficiale;
b) executarea de lucrări de manipulare genetică la animale fără aprobarea autorității competente a statului în zootehnie;
c) utilizarea sumelor alocate pentru ameliorarea și conservarea resurselor genetice animale în alte scopuri;
d) introducerea pe teritoriul Românei de reproducători și/sau material biologic fără autorizație conform legislației în vigoare.
(2) Infracțiunea prevăzută la alin. (1) lit. a) se pedepsește cu închisoare de la unu la 6 ani.
(3) Infracțiunile prevăzute la alin. (1) lit. b) și d) se pedepsesc cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amendă penală.
(4) Infracțiunea prevăzută la alin. (1) lit. c) se pedepsește cu închisoare de la unu la 7 ani.