L egea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. După articolul 161¹ se introduce un nou articol, articolul 161², cu următorul cuprins:Articolul 161² (1) În aplicarea prevederilor art. 161¹, în cazul falimentului entităților prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar, cu excepția instituțiilor de credit, toate creanțele care provin din elementele de fonduri proprii, definite potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, au un rang de prioritate inferior oricărei creanțe care nu provine dintr-un element de fonduri proprii. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), în situația în care un instrument este recunoscut doar parțial drept element de fonduri proprii, întregul instrument este tratat ca o creanță care rezultă dintr-un element de fonduri proprii și îi este atribuit un rang de prioritate inferior oricărei creanțe care nu rezultă dintr-un element de fonduri proprii.

2. După articolul 234¹ se introduce un nou articol, articolul 234², cu următorul cuprins:Articolul 234² (1) În aplicarea prevederilor art. 234, în cazul falimentului unei instituții de credit, toate creanțele care provin din elementele de fonduri proprii, definite potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, au un rang de prioritate inferior oricărei creanțe care nu provine dintr-un element de fonduri proprii. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), în situația în care un instrument este recunoscut doar parțial drept element de fonduri proprii, întregul instrument este tratat ca o creanță care rezultă dintr-un element de fonduri proprii și îi este atribuit un rang de prioritate inferior oricărei creanțe care nu rezultă dintr-un element de fonduri proprii.

3. Mențiunea referitoare la transpunerea normelor Uniunii Europene se modifică și va avea următorul cuprins:Prezenta lege transpune Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 125 din 5 mai 2001, precum și prevederile art. 1 pct. 20 lit. c) din Directiva 2019/879/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Directivei 2014/59/UE în ceea ce privește capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și a Directivei 98/26/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 150 din 7 iunie 2019.