Serviciile de medicină sportivă pot fi organizate și pot furniza servicii de specialitate în una dintre următoarele forme:
a) secții și compartimente de medicină sportivă în orașele reședință de județ aflate în subordinea spitalelor publice sau private, la propunerea autorităților de sănătate publică județene ori a municipiului București și/sau a direcțiilor pentru sport județene ori a municipiului București;
b) cabinete de medicină sportivă, înființate și organizate potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) cabinete de medicină sportivă, înființate în cadrul structurilor sportive, organizațiilor sportive naționale și instituțiilor publice cu atribuții în sport, cu respectarea dispozițiilor legale privind înființarea, organizarea și funcționarea cabinetelor medicale.