(1) Până la data de 31 decembrie 2021 Guvernul aprobă schema de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență valabilă în perioada 2021-2029, elaborată de Ministerul Energiei.

(2) Guvernul sprijină autoritățile administrației publice locale prin măsuri administrative, legislative și economico-financiare, în scopul dezvoltării și îmbunătățirii cantitative și calitative a serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat și al asigurării funcționării și exploatării în condiții de siguranță și eficiență economică a infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestuia.

(3) În exercitarea prerogativelor și atribuțiilor prevăzute la alin. (1) și (2) Guvernul urmărește:

a) armonizarea strategiilor și politicilor în serviciul de alimentare cu energie termică în sistem centralizat cu strategia energetică națională, precum și cu cele privind dezvoltarea socioeconomică, urbanismul și amenajarea teritoriului, protecția și conservarea mediului;

b) adoptarea și implementarea măsurilor având ca obiectiv respectarea angajamentelor României vizând domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, asumate prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, dezvoltarea durabilă, atingerea standardelor Uniunii Europene în domeniu și eliminarea disparităților economico-sociale ce rezultă dintre România și celelalte state membre;

c) descentralizarea serviciilor de utilități publice și consolidarea autonomiei locale cu privire la înființarea, organizarea, gestionarea și controlul funcționării acestora;

d) implementarea mecanismelor specifice economiei de piață în sfera serviciilor de utilități publice, prin crearea unui mediu concurențial, atragerea participării capitalului privat, promovarea formelor de gestiune delegată;

e) întărirea capacității decizionale și manageriale a autorităților administrației publice locale în exercitarea atribuțiilor acestora privind înființarea, coordonarea și controlul funcționării serviciilor de utilități publice;

f) promovarea asocierii intercomunitare pentru înființarea și exploatarea unor sisteme de utilități publice;

g) promovarea colaborării, sub diferite forme, dintre autoritățile administrației publice locale și sectorul privat pentru finanțarea înființării, dezvoltării, modernizării și exploatării unor servicii de utilități publice, respectiv a bunurilor ce compun sistemele de utilități publice aferente acestora;

h) restrângerea și reglementarea ariilor unde prevalează condițiile de monopol caracteristice unor servicii de utilități publice.