(1) Documentația privind organizarea și derularea procedurii de delegare a gestiunii se elaborează în conformitate cu legislația specifică fiecărui tip de contract. Caietele de sarcini și criteriile de selecție aplicabile în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii se elaborează și se aprobă de autoritățile administrației publice locale sau de asociațiile de dezvoltare comunitară, după caz, cu respectarea dispozițiilor legislației aplicabile tipului de contract de delegare a gestiunii adoptat.

(2) Contractele de delegare a gestiunii vor fi însoțite de anexele prevăzute la art. 29 alin. (10) din Legea nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și vor cuprinde, în mod obligatoriu, clauzele menționate la art. 29 alin. (11) din Legea nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv sarcinile și responsabilitățile părților cu privire la investiții, precum și la modul de finanțare a investițiilor aferente SACET.