Operatorii serviciului care practică prețuri și/sau tarife sunt obligați să prezinte autorității de reglementare competente, la cererea acesteia:

a) costurile fixe și variabile, precum și veniturile programate și realizate, separat pentru fiecare dintre activitățile serviciului public de alimentare cu energie termică, în structura stabilită de autoritatea de reglementare competentă;

b) modul de alocare a activelor, pasivelor, cheltuielilor și veniturilor avute în vedere atunci când se întocmesc situațiile contabile, conform art. 38 alin. (1) lit. k) ;

c) alte informații necesare analizelor financiare și economice pentru fundamentarea politicilor de tarifare.