LexistoriaDreptul la drept.

Piața de energie termică

Azi

Legea 325/2006 · 7 articole

A înlocuit Legea 11/2005 (până la 21 martie 2007).

Secțiunea 1 — Participanții la piața de energie termică

Articolul 28

(1) Participanții la piața de energie termică sunt operatorii și utilizatorii de energie termică.

(2) Centralele termice și centralele electrice de termoficare care fac parte din SACET pot aparține domeniului public sau privat al unităților administrativ-teritoriale, domeniului privat al statului, precum și persoanelor juridice, în condițiile legii.

(3) Centralele termice și centralele electrice de termoficare care fac parte din SACET pot fi, după caz, supuse procesului de privatizare, pot fi date în administrare sau concesionate ori pot fi incluse în orice forme de asociere sau parteneriat public-privat, în condițiile prevăzute de lege.

(4) Racordarea la rețelele de transport sau de distribuție a energiei termice, care aparțin proprietății publice sau private a unităților administrativ-teritoriale, este liberă pentru orice producător de energie termică, în condițiile legii.

(5) Autoritățile administrației publice locale sau asociațiile de dezvoltare comunitară pot decide să suporte în tot sau în parte costurile de racordare a consumatorilor și/sau a producătorilor, în funcție de interesul comunității, cu respectarea prevederilor legale și a condițiilor de acordare a ajutorului de stat.

Secțiunea a 2-a — Contorizarea utilizatorilor de energie termică

Articolul 29

(1) Este obligatorie montarea grupurilor de măsurare a energiei termice în punctele de delimitare/separare a instalațiilor din punctul de vedere al proprietății sau al dreptului de administrare ori în alte puncte, convenite între părțile contractante.

(2) Grupurile de măsurare a energiei termice, montate în punctul de delimitare/separare a instalațiilor din punctul de vedere al proprietății sau al dreptului de administrare ori în alte puncte convenite între părțile contractante, fac parte din rețelele termice ale SACET.

(3) Achiziționarea și montarea grupurilor de măsurare a energiei termice în vederea contorizării la nivel de branșament termic într-un SACET revin autorităților administrației publice locale.

(4) Întreținerea, repararea, verificarea metrologică și înlocuirea grupurilor de măsurare a energiei termice în cazul condominiilor intră în responsabilitatea operatorului serviciului. Costul acestor operațiuni va fi evidențiat distinct în prețul energiei termice.

(5) Se interzice orice intervenție neautorizată asupra grupurilor de măsurare a energiei termice.

Articolul 30

Utilizatorul de energie termică are dreptul de a solicita, în cazuri justificate, repararea, înlocuirea sau verificarea metrologică a grupurilor de măsurare a energiei termice.

Secțiunea a 3-a — Relații contractuale

Articolul 31

(1) Contractul de furnizare a energiei termice se încheie, la nivel de branșament termic, între operatorul care are și calitatea de furnizor și utilizatorii de energie termică.

(2) În cazul condominiilor, contractul de furnizare a energiei termice, la solicitarea operatorului care are și calitatea de furnizor, este însoțit de convenții, încheiate de acesta cu fiecare consumator din condominiu, alimentat prin același branșament termic, cu respectarea prevederilor din contractul-cadru de furnizare a energiei termice.

(3) Contractul de furnizare a energiei termice și convențiile individuale trebuie să prevadă clauze privind accesul persoanelor autorizate pe proprietatea utilizatorului în scopul preluării informațiilor de la aparatele și dispozitivele sistemului de repartizare a costurilor și în vederea restricționării consumului individual în caz de neplată.

Secțiunea a 4-a — Repartizarea costurilor

Articolul 32

(1) În cazul consumatorilor dintr-un condominiu, alimentați printr-un branșament termic comun, este obligatorie montarea de către proprietari/locatari a repartitoarelor de costuri. Repartizarea costurilor individuale se realizează în baza metodologiei de repartizare a costurilor, elaborată și aprobată de A.N.R.E.

(2) Repartitoarele de costuri fac parte integrantă din instalațiile de utilizare aferente proprietății.

(3) Montarea, întreținerea și exploatarea repartitoarelor de costuri pentru energia termică, atât pentru încălzire, cât și pentru apa caldă de consum, se efectuează numai de către persoane juridice autorizate de către autoritatea de reglementare competentă.

Secțiunea a 5-a — Protecția utilizatorului de energie termică

Articolul 33

(1) Debranșarea totală a instalațiilor interioare de încălzire și/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu care nu se află în zona unitară de încălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică se va face în următoarele condiții cumulative:

a) acordul scris al tuturor membrilor asociației de proprietari, exprimat prin vot în cadrul adunării generale;

b) anunțarea operatorului care are și calitatea de furnizor și a autorității administrației publice locale cu 30 de zile înainte de debranșare.

(2) Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu care nu se află în zona unitară de încălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică se face doar cu intenția înlocuirii sistemului de încălzire centralizat cu o sursă de producere a energiei termice, cu respectarea următoarelor condiții cumulative:

a) acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenției de realizare de către consumator a unui sistem individual de încălzire;

b) anunțarea, în scris, a operatorului care are și calitatea de furnizor, cu cel puțin 30 de zile înainte.

(3) Debranșarea unui utilizator de energie termică, altul decât cel de tip condominiu, se realizează cu anunțarea operatorului care are și calitatea de furnizor, cu cel puțin 30 de zile înainte.

(4) Deconectările/Debranșările prevăzute la alin. (1)-(3) nu se pot realiza în timpul sezonului de încălzire.

(5) Deconectările/Debranșările prevăzute la alin. (1)-(3) se efectuează numai de către operatorul care are și calitatea de furnizor, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea condițiilor cumulative impuse.

(6) Cheltuielile de deconectare/debranșare se suportă de către solicitant.

Articolul 34

Calendarul de respectare a termenelor asumate pentru finalizarea contorizării la nivel de branșament termic și montarea repartitoarelor de costuri pentru consumatorii de energie termică individuali, condițiile de derulare și sancțiunile în caz de nerespectare a dispozițiilor pentru finalizarea contorizărilor la nivel de branșament termic, contorizărilor individuale și repartizarea costurilor, precum și termenul și condițiile de aplicare pentru prețul binom al energiei termice se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.