(1) Operatorii serviciului au, în principal, următoarele obligații:
a) să respecte prevederile licenței;
b) să respecte prevederile contractului de delegare a gestiunii;
c) să asigure continuitatea serviciului public de alimentare cu energie termică;
d) să respecte indicatorii de performanță aprobați de autoritățile administrației publice locale;
e) să asigure transparență totală în ceea ce privește calcularea facturilor pentru serviciile prestate;
f) să asigure întocmirea de către o persoană fizică/juridică autorizată de A.N.R.E. a bilanțului energiei termice, aferent fiecărei activități prevăzute în licență și aprobat de autoritatea administrației publice locale;
g) să solicite desființarea construcțiilor și a altor obiective amplasate ilegal în zona de protecție, precum și a celor care nu respectă distanțele de siguranță față de construcțiile și instalațiile proprii aferente activităților prevăzute în licență;
h) să furnizeze autorității administrației publice locale și autorității de reglementare competente informații privind activitățile prevăzute în licență;
i) să asigure securitatea serviciului public de alimentare cu energie termică și a SACET;
j) să asigure accesul nediscriminatoriu la rețeaua termică pentru toți utilizatorii și producătorii de energie termică solicitanți, în condițiile legii;
k) să țină situații contabile separate pentru fiecare activitate reglementată specifică serviciului public de alimentare cu energie termică, conform prevederilor legale;
l) să asigure stocurile de combustibili și piese de schimb, în așa fel încât să respecte principiul continuității serviciului public de alimentare cu energie termică, în orice condiții;
m) să elaboreze proceduri/instrucțiuni specifice activității proprii, în conformitate cu prevederile legale.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. c) , serviciul public de alimentare cu energie termică poate fi întrerupt în următoarele condiții: în caz de forță majoră, de avarii, precum și în perioadele programate pentru revizie. Utilizatorii de energie termică vor fi informați în detaliu asupra condițiilor de întrerupere a serviciului public de alimentare cu energie termică.