(1) Pentru susținerea examenului de atestare a calității de detectiv particular, cei interesați trebuie să depună la inspectoratele de poliție județene sau, după caz, la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București următoarele acte:
a) cerere;
b) curriculum vitae;
c) actul de studii, în original;
d) actul de absolvire a unui curs în specialitatea detectiv particular, după caz, în original;
e) certificate medicale și de atestare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv un laborator autorizat;
f) declarație din care să rezulte că îndeplinește condiția prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. e) ;
g) dovada achitării tarifului pentru susținerea examenului de atestare a cunoștințelor, stabilit în conformitate cu dispozițiile legale.
(2) Reprezentantul unității de poliție realizează copii după actele prevăzute la alin. (1) lit. c) și d) , pe care le certifică pentru conformitate cu originalul, prin semnare. Originalul actelor prezentate se restituie pe loc, după realizarea și certificarea copiilor.