(1) Operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, bugetul de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale ori locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii.
(2) Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (1) constituie cauză de diminuare a remunerației directorului operatorului economic, în condițiile art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 203/2009 , sau, după caz, constituie cauză de reziliere a contractului de mandat, potrivit clauzelor stipulate în acesta.
(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică operatorilor economici cu capital majoritar de stat sau aparținând unităților administrativteritoriale ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată.