(1) Un alegător poate susține un singur/o singură partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale sau candidat independent.
(2) Lista susținătorilor constituie un act public, sub sancțiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal. În finalul listei, persoana care a întocmit-o este obligată să facă o declarație pe propria răspundere, prin care să ateste veridicitatea semnăturilor susținătorilor. Modelul listei susținătorilor și cel al declarației pe propria răspundere sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului. *) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 77/2007 privind modelul listei de alegători ce susțin partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau alianțele electorale, precum și cel al listei de alegători ce susțin candidatul independent la alegerile pentru membri din România în Parlamentul European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 9 februarie 2007.