LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Legea 33/2007 · 10 articole

Articolul 1

(1) Prezenta lege stabilește cadrul juridic general pentru organizarea și desfășurarea alegerii membrilor din România în Parlamentul European.

(2) Membrii din România în Parlamentul European sunt aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile prezentei legi.

(3) Mandatul membrilor din România în Parlamentul European este de 5 ani.

Articolul 2

În sensul prezentei legi, prin statul membru de origine se înțelege statul a cărui cetățenie o are cetățeanul statului membru al Uniunii Europene, altul decât România.

Articolul 3

Reprezentarea României în Parlamentul European se face potrivit prevederilor art. 9 și 24 din Actul privind condițiile de aderare și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană din Tratatul dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, ratificat prin Legea nr. 157/2005 .

Articolul 4

(1) Membrii din România în Parlamentul European se aleg pe bază de scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale, și pe bază de candidaturi independente.

(2) Pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, teritoriul României constituie o singură circumscripție electorală.

Articolul 5

(1) Prin alegător comunitar se înțelege orice cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, care are dreptul de a alege în România pentru Parlamentul European, având domiciliul sau reședința în România, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.

(2) Prin alegător resortisant se înțelege orice cetățean al României, cu domiciliul sau reședința în țară ori în străinătate, care are dreptul de a alege membrii din România în Parlamentul European în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.

(3) Prin persoană eligibilă comunitar se înțelege orice cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene care are dreptul de a fi ales pentru Parlamentul European, având domiciliul sau reședința în România, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.

(4) În sensul prezentei legi, prin zi de referință se înțelege ziua votării pentru membrii din România în Parlamentul European.

(5) Cetățenii români care au vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua de referință inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European.

(6) Nu au drept de vot debilii și alienații mintal puși sub interdicție și persoanele care, în ziua de referință, sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

(7) Cetățenii români care au drept de vot și au împlinit, până în ziua de referință inclusiv, vârsta de 23 de ani au dreptul de a fi aleși în Parlamentul European.

(8) Dispozițiile alin. (5)-(7) se aplică și cetățenilor români care au domiciliul sau reședința în străinătate și au drept de vot în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.

(9) Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, în sensul art. 17 alin. (1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, cu modificările și completările ulterioare, care au reședința sau domiciliul pe teritoriul României, au drept de vot și de a fi aleși ca membri din România în Parlamentul European, în aceleași condiții ca și cetățenii români, sub rezerva îndeplinirii cerințelor prezentei legi.

(10) Pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, atât alegătorul resortisant, cât și alegătorul comunitar au dreptul la un singur vot.

Articolul 6

(1) În sensul prezentei legi, prin perioadă electorală se înțelege intervalul de timp care începe la data aducerii la cunoștința publică a zilei de referință și se încheie odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului scrutinului; perioada electorală cuprinde intervalul de timp dintre data aducerii la cunoștința publică a zilei de referință și data începerii campaniei electorale, campania electorală, desfășurarea efectivă a votării, numărarea și centralizarea voturilor, stabilirea rezultatului votării, atribuirea mandatelor, validarea alegerilor și publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) În sensul prezentei legi, prin act de identitate se înțelege un act de identitate emis de statul român, respectiv cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar, iar în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

(3) Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români aflați în străinătate sau de cetățenii români domiciliați în străinătate.

Articolul 7

(1) Partidele politice, alianțele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale se pot asocia între ele numai la nivel național, pe bază de protocol, constituind o alianță electorală, în scopul participării la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European. Un partid politic, o alianță politică sau o organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale nu poate face parte decât dintr-o singură alianță electorală. Alianța electorală care a participat la alegerile anterioare, indiferent de tipul acestora, sub o denumire o poate păstra numai dacă nu și-a schimbat componența inițială. De asemenea, denumirea respectivă nu poate fi utilizată de o altă alianță.

(2) Protocolul de constituire a alianței electorale se depune la Biroul Electoral Central în termen de 48 de ore de la înființarea acestuia.

(3) Biroul Electoral Central se pronunță în ședință publică asupra admiterii sau respingerii protocolului de constituire a alianței electorale, în termen de 24 de ore de la înregistrarea acestuia.

(4) Decizia Biroului Electoral Central de admitere a protocolului de constituire a alianței electorale poate fi contestată de orice persoană fizică sau juridică interesată la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de 24 de ore de la afișare.

(5) Decizia Biroului Electoral Central de respingere a protocolului de constituire a alianței electorale poate fi contestată de semnatarii protocolului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de 24 de ore de la afișare.

(6) Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra contestațiilor prevăzute la alin. (4) și (5) în termen de 24 de ore de la înregistrarea contestației, prin hotărâre definitivă. *) Intră în vigoare la 1 februarie 2013, potrivit articolului unic pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 23 august 2012.

(7) Partidele politice, alianțele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au constituit o alianță electorală pot propune candidați numai din partea alianței electorale.

(8) Protocolul de constituire a unei alianțe electorale, care a fost admis prin decizie a Biroului Electoral Central și care a rămas definitiv, ca urmare a necontestării sau ca urmare a pronunțării Înaltei Curți de Casație și Justiție, poate fi desființat numai prin acordul părților semnatare ale protocolului de constituire a alianței electorale.

(9) Acordul de desființare a protocolului de constituire a unei alianțe electorale se depune la Biroul Electoral Central cu cel puțin 4 zile înaintea termenului-limită de depunere a candidaturilor.

(10) Dispozițiile alin. (3)-(6) se aplică în mod corespunzător în cazul acordului de desființare a protocolului de constituire a unei alianțe electorale.

(11) În cazul desființării protocolului de constituire a unei alianțe electorale după expirarea termenului de depunere a semnelor electorale, membrii alianței electorale desființate participă la alegeri fără semn electoral.

(12) Celelalte prevederi ale prezentei legi referitoare la alianțele politice se aplică în mod corespunzător și alianțelor electorale.

Articolul 8

(1) Cetățenii români care fac parte din următoarele categorii: judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici, inclusiv cei cu statut special, stabilite prin lege organică, nu pot fi aleși ca membri din România în Parlamentul European.

(2) Persoanele eligibile comunitar care fac parte din categorii similare celor prevăzute la alin. (1) , în statele ai căror cetățeni sunt, nu pot fi aleși ca membri din România în Parlamentul European.

Articolul 9

(1) Fără a aduce atingere incompatibilităților prevăzute de Actul din 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, cu modificările ulterioare, calitatea de membru al Parlamentului European este incompatibilă cu calitatea de deputat sau senator în Parlamentul României, de membru al Guvernului României, cu funcțiile prevăzute la art. 81 și 82 din cartea I titlul IV cap. III secțiunea a 2-a din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, sau cu funcții echivalente din statele membre ale Uniunii Europene.

(2) În termen de 30 de zile de la data validării rezultatului alegerilor pentru Parlamentul European, persoanele aflate în situația de incompatibilitate trebuie să opteze între mandatul de parlamentar european și funcția care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre aceste funcții.

(3) După expirarea termenului prevăzut la alin. (2) , dacă apare sau continuă să existe un caz de incompatibilitate cu funcțiile prevăzute la art. 81 și 82 din cartea I titlul IV cap. III secțiunea a 2-a din Legea nr. 161/2003 , cu modificările și completările ulterioare, persoanele aflate în incompatibilitate sunt considerate demisionate din funcția de parlamentar european. Demisia se constată prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se comunică Parlamentului European.

(4) Agenția Națională de Integritate constată cazurile de incompatibilitate între mandatul de parlamentar european și funcțiile prevăzute la alin. (1) și le comunică Autorității Electorale Permanente în termen de 15 zile de la constatare.

(5) După caz, Autoritatea Electorală Permanentă notifică Parlamentului European cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 7 alin. (1) și (2) din Actul din 1976, în care se regăsesc membrii din România în Parlamentul European, sau constată, potrivit alin. (3) , demisia persoanelor aflate în incompatibilitate.

(6) În cel mult 15 zile de la validarea mandatelor, membrii din România în Parlamentul European sunt obligați să își declare averea și interesele la Agenția Națională de Integritate, folosind formularele prevăzute de anexa la Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și de anexa la Hotărârea Guvernului nr. 506/2003 privind stabilirea modelului Registrului declarațiilor de interese, cu modificările ulterioare. Declarațiile de avere și de interese se afișează pe pagina de internet a Agenției Naționale de Integritate și se actualizează anual.

(7) Autoritatea Electorală Permanentă îndeplinește formalitățile necesare acceptării candidaților declarați aleși în Parlamentul European.

(8) Cu excepția cazurilor prevăzute de alin. (3) , constatarea încetării mandatului de parlamentar european se face conform Actului din 1976 și Regulamentului de procedură al Parlamentului European.

Articolul 10

(1) Ziua de referință este duminica. Aducerea la cunoștința publică a zilei de referință se face cu cel puțin 90 de zile înainte, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului privind stabilirea zilei de referință.

(2) Ziua de referință este stabilită în cadrul perioadei hotărâte în acest scop de Consiliul Uniunii Europene.

Capitolul I — Dispoziții generale · Legea 33/2007 · Lexistoria