LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Legea 332/2018 · 3 articole

Articolul 1

Se aprobă Programul de investiții pentru înființarea stânelor montane, denumit în continuare Program, care are ca obiect facilitarea accesului la finanțare în vederea realizării de investiții pentru înființarea stânelor montane de către crescătorii de animale din zona montană.

Articolul 2

(1) Programul de investiții pentru înființarea stânelor montane vizează realizarea de investiții pentru înființarea de stâne montane în localitățile din județele din zona montană.

(2) Investițiile din Program au ca obiectiv valorificarea superioară a produselor montane, limitarea declinului sectorului de producție primară, în scopul asigurării consumului intern, menținerea și crearea de noi locuri de muncă, cu accent deosebit pe stoparea depopulării.

(3) Investițiile prevăzute la alin. (1) respectă prevederile Orientărilor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, denumite în continuare Orientări, partea a II-a, capitolul 1, secțiunea 1.1.1.4 - Ajutoare pentru investiții legate de prelucrarea și comercializarea de produse agricole.

Articolul 3

În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) zona montană - teritoriul unităților administrativ-teritoriale care îndeplinesc criteriile stabilite în Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 97/1.332/2019 privind aprobarea criteriilor de încadrare și a listei localităților din zona montană, unități administrativ-teritoriale prevăzute în anexa nr. 2 la respectivul ordin;

b) stâna montană - construcții unde se fac prelucrarea laptelui și obținerea produselor derivate din acesta, adăpostind efectivele de animale, precum și crescătorii de animale;

c) beneficiari - persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016 , cu modificările și completările ulterioare; grupuri de producători înființate conform Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 338/2005 , cu modificările și completările ulterioare, și Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 358/763/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice, cu modificările și completările ulterioare; cooperative agricole constituite în baza Legii cooperației agricole nr. 566/2004 , cu modificările și completările ulterioare; persoane juridice constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare; persoane juridice constituite în conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, care desfășoară activități în agricultură și/sau industria alimentară;

d) prelucrarea produselor agricole - operațiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat tot un produs agricol, cu excepția activităților desfășurate în cadrul fermelor care sunt necesare în vederea pregătirii unui produs animal sau vegetal pentru prima vânzare, astfel cum este prevăzută la punctul 2.4 - Definiții, subpunctul (35) din Orientări.