LexistoriaDreptul la drept.

Paza cu efective de jandarmi

Azi

Legea 333/2003 · 6 articole

Articolul 6

(1) Paza obiectivelor de importanță deosebită pentru apărarea țării, activitatea statului, economie, știință, cultură și artă, ale unor instituții din domeniul financiar-bancar, a obiectivelor diplomatice, precum și a transporturilor valorilor deosebite sau speciale se asigură cu efective de jandarmi.

(2) Paza cu efective de jandarmi se poate asigura și la sediile unor organisme internaționale care desfășoară activități pe teritoriul țării, la cererea expresă a acestora, adresată Guvernului României.

(3) Unitățile bugetare, obiectivele diplomatice, organismele internaționale prevăzute la alin. (2) , precum și unitățile de interes strategic care dețin instalații ori obiective de o deosebită importanță națională, beneficiare de pază cu efective de jandarmi, care sunt exceptate de la plată, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(4) Obiectivele de importanță deosebită care nu sunt asigurate cu pază militară în timp de pace și se iau în pază, la mobilizare, de către Jandarmeria Română se stabilesc, din timp de pace, prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării și se aprobă, la declararea mobilizării, prin hotărâre a Guvernului.

(5) Obiectivele și valorile prevăzute la alin. (1) și (2) , modalitățile de pază dintre cele prevăzute la art. 6¹ alin. (1) pentru fiecare obiectiv sau valoare, precum și personalul, mijloacele materiale și financiare necesare asigurării pazei cu efective de jandarmi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(6) La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în situații care nu suferă amânare, la propunerea comandantului Jandarmeriei Române, ministrul afacerilor interne poate aproba asigurarea temporară a pazei cu efective de jandarmi a unor obiective, bunuri, valori și transporturi speciale, altele decât cele prevăzute la alin. (1) și (2) .

(7) Prin situații care nu suferă amânare se înțelege stările de fapt caracterizate prin tensiuni interne, acte de dezordine și tulburarea gravă a ordinii publice, dezastre, furturi frecvente din proprietatea publică sau privată, care impun luarea de îndată sub pază cu efective de jandarmi a unor obiective, amplasamente, suprafețe de teren, altele decât cele prevăzute la alin. (1) și (2) , precum și situațiile în care organele de stat cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, în caz de pericol iminent, solicită expres această intervenție.

(8) Paza cu efective de jandarmi, aprobată în condițiile alin. (6) , se ridică după încetarea situației deosebite care a impus instituirea acesteia.

(9) Ridicarea pazei cu efective de jandarmi se realizează, de regulă, prin hotărâre a Guvernului, în cazurile prevăzute la alin. (1) și (2) , respectiv prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea comandantului Jandarmeriei Române, în toate situațiile în care beneficiarii pazei, indiferent de modalitatea prin care a fost instituită aceasta, nu respectă obligațiile prevăzute de lege sau cele contractuale, refuză încheierea ori reactualizarea contractului.

(10) Ridicarea pazei de la obiectivele asigurate cu efective de jandarmi se poate face în termen de 60 de zile de la atenționarea în scris a conducătorilor acestora, prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea comandantului Jandarmeriei Române.

(11) În situația în care unitățile cărora li s-a prevăzut prin acte normative asigurarea pazei cu efective de jandarmi își schimbă, își restrâng sau își încetează activitatea ori renunță la această formă de pază, prin hotărâre a Guvernului de ridicare a pazei, se vor stabili și modalitățile de redistribuire a efectivelor disponibilizate și a alocațiilor bugetare aprobate în acest sens.

(12) Instalarea pazei se va face numai după asigurarea de către beneficiarul serviciului de pază a condițiilor stabilite prin contractul încheiat cu unitatea de jandarmi și prin planul de pază întocmit.

Articolul 6¹

(1) Paza cu efective de jandarmi se asigură prin pază fizică de proximitate, temporară și permanentă.

(2) Paza fizică de proximitate se realizează prin monitorizare, intervenție și, după caz, cu patrulare.

(3) Paza fizică temporară se realizează prin monitorizare, intervenție, precum și prin prezență fizică pe timp de zi, în zilele lucrătoare, în intervalul orar stabilit potrivit planului de pază, iar în afara acestor intervale orare și în zilele nelucrătoare se poate realiza și prin patrulare.

(4) Paza fizică permanentă se realizează prin monitorizare, intervenție și prezență fizică continuă.

(5) Intervenția se realizează de către efective de jandarmi, iar în caz de urgență, după principiul «cea mai apropiată patrulă intervine», și de către alte structuri de ordine publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

(6) Modalitatea de executare a monitorizării, intervenției, prezenței fizice și patrulării se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Articolul 6²

(1) La obiectivele la care paza fizică permanentă se asigură cu efective de jandarmi se poate institui perimetrul de securitate și, după caz, se poate dispune ridicarea acestuia, în funcție de raportul privind analiza de risc la securitate fizică.

(2) Perimetrul de securitate reprezintă zona adiacentă limitei de proprietate a obiectivului păzit, stabilită și delimitată în planul de pază, în aria căreia se instituie una sau mai multe măsuri de securitate.

(3) Planul de pază și măsurile de securitate se stabilesc de către unitatea de jandarmi competentă teritorial.

(4) Implementarea măsurilor de securitate se realizează de către beneficiarul pazei și autoritățile și instituțiile publice care au în proprietate sau administrare domeniul pe care se află perimetrul de securitate.

(5) Echipamentele și sistemele tehnice necesare pentru implementarea măsurilor de securitate se asigură de către beneficiarul pazei sau se pun la dispoziția acestuia de către autoritățile și instituțiile publice prevăzute la alin. (4) , prin dare în administrare sau prin comodat, după caz.

(6) Fondurile necesare pentru asigurarea echipamentelor și sistemelor tehnice necesare pentru implementarea măsurilor de securitate, precum și pentru menținerea în funcțiune a echipamentelor și sistemelor tehnice se asigură din bugetul beneficiarului pazei.

Articolul 7

(1) Unitățile care beneficiază de pază cu efective de jandarmi încheie contracte de prestări de servicii cu unitățile de jandarmi, la nivelul eșalonului care are organ financiar propriu.

(1¹) Prin excepție de la alin. (1) , în cazul pazei obiectivelor diplomatice și a organismelor internaționale prevăzute la art. 6 alin. (2) , nu se încheie contracte de prestări de servicii, iar obligațiile specifice beneficiarului de pază se îndeplinesc de către autoritățile administrației publice locale, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne sau a Serviciului Român de Informații, după caz.

(1²) Îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (1¹) se asigură de către autoritățile administrației publice locale în limita fondurilor alocate cu această destinație potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Serviciul de pază cu efective de jandarmi se efectuează contra cost, pe baza tarifelor stabilite de Ministerul Afacerilor Interne, potrivit legii.

(3) Serviciul de pază se poate efectua și în condițiile în care, în contrapartidă, beneficiarul prestărilor de servicii oferă, la rândul său, bunuri sau servicii, dacă acestea sunt necesare Jandarmeriei Române.

(4) Condițiile efectuării serviciului de pază, conform alin. (3) , se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(5) Veniturile realizate din paza și prestarea altor servicii, organizate și executate, potrivit legii, de unitățile de jandarmi, se varsă integral la bugetul de stat.

Articolul 8

(1) Paza cu efective de jandarmi se organizează și se execută potrivit planului de pază, cu respectarea prevederilor art. 5 .

(2) Efectivele de jandarmi care asigură paza la obiective cu grad sporit de dificultate vor beneficia de aceleași sporuri pentru condiții periculoase, vătămătoare sau grele de muncă, după caz, ca și personalul din obiectivul respectiv.

Articolul 9

În unitățile unde, concomitent cu paza asigurată cu efective de jandarmi, funcționează și paza proprie, cu polițiști locali sau prin societăți specializate de pază și protecție, acestea se vor integra, din punct de vedere operativ, în sistemul unic de pază realizat și condus de către jandarmerie.