LexistoriaDreptul la drept.

Selecția, atestarea, angajarea, pregătirea și dotarea personalului de pază și gardă de corp

Azi

Legea 333/2003 · 11 articole

Secțiunea 1 — Selecția și angajarea personalului de pază și gardă de corp

Articolul 34

Răspunderea pentru selecția, angajarea, nivelul pregătirii, echiparea și dotarea personalului de pază și gardă de corp revine angajatorului.

Articolul 35

Personalul cu atribuții de pază se compune din: agenți de pază, portari, controlori de acces, supraveghetori, însoțitori de valori sau alte persoane stabilite de conducerea unității ori desemnate să asigure instruirea, controlul și coordonarea activității de pază.

Articolul 36

Persoana care urmează să îndeplinească atribuții de pază sau protecție trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să fie cetățean român sau cetățean al unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European și să aibă vârsta de cel puțin 18 ani;

b) să fie apt medical pentru exercitarea funcției;

c) să nu aibă antecedente penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;

d) să fie atestat profesional, potrivit prevederilor prezentei legi.

Articolul 37

(1) Angajarea personalului cu atribuții de pază sau gardă de corp se face pe baza atestatului eliberat în condițiile prevăzute la art. 38 și a certificatului de cazier judiciar.

(2) Conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) , care dețin secrete de stat sau care desfășoară activități de interes strategic, sunt obligați să solicite și avizul Serviciului Român de Informații, pentru personalul angajat în vederea executării serviciului de pază.

(3) Conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) pot angaja pe durată determinată persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 36 lit. a)-c) , dar nu mai mult de 3 luni și doar la prima angajare, cu scopul de a asigura perioada necesară pentru finalizarea procedurilor de angajare și de obținere a atestatului profesional.

Secțiunea a 2-a — Atestarea și pregătirea personalului de pază și gardă de corp

Articolul 38

(1) Atestarea personalului pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și de gardă de corp se face de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau, după caz, de inspectoratul de poliție județean în raza căruia persoana își are domiciliul sau reședința, după absolvirea cursurilor de calificare profesională de bază și promovarea examenului, pe baza documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 36 lit. a)-c) .

(2) Atestatul eliberat potrivit alin. (1) acordă dreptul persoanei deținătoare de a practica ocupația de bază în domeniul reglementat de prezenta lege.

(3) Ocupațiile care fac obiectul activităților de pază, tipul de formare profesională necesar pentru practicarea acestor ocupații și modelul atestatului se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(4) Pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European, atestatul se poate elibera pe baza documentelor doveditoare, eliberate de autoritățile competente din statul de origine sau de proveniență, persoanelor care cunosc limba română, scris și vorbit.

(5) Sunt exceptate de la obligația obținerii certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională persoanele care dețin un certificat de competențe profesionale, dobândit potrivit legii, și care fac dovada că au avut calitatea de polițist sau cadru militar ori au avut, pentru o perioadă de cel puțin un an, calitatea de soldat sau gradat voluntar.

Articolul 39

(1) Formarea profesională a personalului pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și de gardă de corp se realizează prin furnizori de formare profesională din sectorul public sau privat, autorizați în condițiile legii.

(2) Furnizorul de formare profesională are obligația de a aproba înscrierea la cursurile de calificare profesională doar a persoanelor care fac dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 36 lit. a)-c) .

(3) Examenul de absolvire a cursurilor de calificare profesională se susține în fața unei comisii constituite potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată. Din comisie trebuie să facă parte și un reprezentant al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau, după caz, al inspectoratului de poliție județean în raza căruia furnizorul de formare profesională își are sediul.

(4) Tematica programelor de formare profesională se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Secțiunea a 3-a — Dotarea personalului de pază

Articolul 40

Angajatorii sunt obligați să doteze personalul de pază și gardă de corp cu uniformă, însemne distinctive și, după caz, echipament de protecție, pe care acesta le poartă numai în timpul executării serviciului.

Articolul 41

Personalul de pază sau gardă de corp are obligația de a purta în timpul serviciului un ecuson de identificare cu numele și prenumele, precum și cu denumirea unității la care este angajat.

Articolul 42

(1) Uniforma și însemnele se stabilesc de către angajator. Uniforma va fi inscripționată cu denumirea societății angajatoare.

(2) Uniforma poate fi inscripționată și cu sigla societății angajatoare, dacă aceasta deține un certificat de înregistrare a mărcii, aflat în perioada de valabilitate, eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

(3) Se interzice societăților private de pază să adopte însemne, uniforme, accesorii de echipament, legitimații sau denumiri identice, similare sau de natură să conducă la confuzii cu cele ale autorităților publice ori ale organismelor internaționale la care România este parte. Se interzice societăților private de pază să folosească măști pentru protecția feței, cagule și cătușe metalice.

Articolul 43

(1) În raport cu importanța și natura obiectivelor, bunurilor și valorilor păzite, cu avizul poliției, doar pentru obiectivele cu pază înarmată, sau al jandarmeriei, după caz, personalul de pază sau gardă de corp poate fi dotat cu arme de foc, bastoane de cauciuc sau tomfe, pulverizatoare iritant-lacrimogene de capacitate mică și alte mijloace de apărare, autorizate prin lege.

(2) Dotarea cu arme de foc a personalului de pază sau gardă de corp se face numai după avizarea, după caz, de către poliție sau jandarmerie a planului de pază/protecție a obiectivului/persoanei ori a transportului de bunuri și valori speciale sau a produselor cu caracter special.

Articolul 44

(1) Armamentul și muniția se asigură prin închiriere, contra cost, de către unitatea de poliție sau jandarmi competentă teritorial.

(2) Cel puțin semestrial, sub supravegherea unităților de poliție sau jandarmi competente teritorial, se vor organiza trageri de antrenament cu personalul de pază și gardă de corp dotat cu arme de foc.

(3) Contravaloarea muniției consumate se suportă de angajator.