LexistoriaDreptul la drept.

Răspunderi și sancțiuni

Azi

Legea 333/2003 · 12 articole

Articolul 55

Nerespectarea dispozițiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravențională sau penală.

Articolul 56

Desfășurarea în scop comercial de activități de pază sau protecție, de proiectare, producere, instalare și întreținere a sistemelor de alarmă împotriva efracției sau a componentelor acestora fără atestat ori fără licența de funcționare prevăzută de lege constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Articolul 57

Implicarea conducătorilor unităților cu pază proprie sau a personalului societăților specializate de pază și protecție în desfășurarea de acțiuni de forță, executări silite, recuperări de debite, conflicte de muncă ori de opunere la desfășurarea acțiunilor de restabilire a ordinii de drept de către autoritățile publice competente, precum și nerespectarea dispozițiilor art. 20 se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Articolul 58

Constituie contravenții următoarele fapte:

a) neluarea măsurilor de organizare și funcționare a pazei, prevăzute la art. 3 alin. (1) și (3) , art. 5 alin. (1) , (2) și (4) , art. 17 , art. 18 alin. (2) și (3) , art. 24 și la art. 26 alin. (1)-(3) ;

b) nerespectarea prevederilor art. 19 alin. (2¹) , (2²) și ale art. 21 alin. (1)-(4) și (6) ;

c) neîntocmirea planului de pază, conform art. 5 alin. (6) , sau a planului de pază al transportului de bunuri ori valori, conform art. 25 alin. (1) , și neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în acestea ori a măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi;

d) încadrarea sau menținerea în funcție a personalului de pază de orice fel, cu încălcarea dispozițiilor art. 19 alin. (10) și ale art. 36 ;

e) încălcarea de către personalul de pază ori gardă de corp a obligațiilor prevăzute la art. 46-49 ;

f) neîndeplinirea de către conducătorii unităților a obligațiilor prevăzute la art. 50 ;

g) nerespectarea prevederilor art. 23 , art. 31 alin. (3) și (4) , art. 37 , art. 39 alin. (2) și ale art. 40 ;

h) nerespectarea prevederilor art. 28 ;

i) refuzul de a asigura accesul reprezentanților autorităților publice aflați în exercițiul funcțiunii, al personalului poliției sau al jandarmeriei, special desemnat pentru exercitarea atribuțiilor legale de control, pentru luarea măsurilor de prevenire în obiectivele păzite sau asistate prin mijloace tehnice antiefracție și în organizarea activității de gardă de corp;

j) depășirea limitelor obiectului de activitate al societății specializate sau al polițiștilor locali;

k) refuzul de a furniza datele, informațiile sau documentele solicitate de către reprezentanții autorităților publice competente, potrivit legii, aflați în exercițiul funcțiunii;

l) executarea, în fapt, a atribuțiilor de organizare și funcționare a activității societăților specializate de către persoane care au suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;

m) nerespectarea condițiilor care au stat la baza emiterii licenței de funcționare;

n) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 5 alin. (3) , art. 27 alin. (2¹) , art. 42 , art. 49³ alin. (4) și (5) , art. 49⁵ alin. (3) și (4) și art. 49⁹ alin. (1) ;

o) nerespectarea prevederilor art. 49⁷ alin. (1) și (2) ;

p) nerespectarea de către conducătorii societăților specializate a măsurii suspendării dreptului de a încheia noi contracte și de a angaja personal;

q) montarea sau folosirea mijloacelor de semnalizare luminoasă sau acustică pe autovehiculele societăților de pază și protecție, cu excepția situației prevăzute la art. 21 alin. (5) ;

r) nerespectarea de către evaluatorul de risc a obligațiilor de a semna angajamentul de confidențialitate cu unitatea beneficiară, anterior elaborării analizei de risc la securitate fizică, și de a ține evidența cronologică a analizelor de risc la securitate fizică elaborate pentru obiective, într-un registru special.

Articolul 59

(1) Contravențiile prevăzute la art. 58 se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, contravențiile prevăzute la lit. f)-m) și p) ;

b) cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, contravențiile prevăzute la lit. a)-d) , n) , o) , q) și r) ;

c) cu amendă de la 100 lei la 300 lei, contravenția prevăzută la lit. e) .

(2) Sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice.

Articolul 60

(1) Licența de funcționare se anulează în următoarele cazuri:

a) la săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 58 lit. i)-m) și p) ;

b) la retragerea avizului prealabil al Serviciului Român de Informații;

c) la săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 57 ;

d) la săvârșirea de către conducătorii societăților specializate de pază și protecție, ai celor licențiate în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracției ori al componentelor acestora sau al celor de monitorizare a sistemelor de alarmare a unor infracțiuni în legătură cu activitatea acestor societăți.

(2) Anularea licenței de funcționare se dispune de către Inspectoratul General al Poliției Române, în termen de 30 de zile lucrătoare de la constatarea faptei, sau, după caz, de către instanța de judecată, iar măsura dispusă se comunică oficiului registrului comerțului pe raza căruia funcționează societatea specializată, în termen de 10 zile lucrătoare de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de contravenție sau a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) și d) , anularea licenței se dispune după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare a făptuitorului.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) , anularea licenței se dispune în baza actului de constatare motivat, întocmit de agentul constatator din cadrul inspectoratului județean de poliție sau al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, pe raza căreia își are sediul societatea sancționată, și se comunică Inspectoratului General al Poliției Române și societății respective.

(5) După anularea licenței de funcționare, conducătorul societății specializate de pază este obligat să rezilieze contractele încheiate cu beneficiarii, în termen de 10 zile de la comunicarea în scris a acestei măsuri.

(6) Măsura anulării licenței de funcționare poate fi atacată în justiție, potrivit legii, de către societatea sancționată, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești nu se aplică prevederile alin. (5) , referitoare la rezilierea contractelor cu beneficiarii.

(7) La nivelul Inspectoratului General al Poliției Române se organizează evidența informatizată a tuturor societăților care au primit licență de funcționare în domeniul pazei, gărzii de corp, instalării sistemelor de alarmare împotriva efracției și monitorizării acestor sisteme.

Articolul 61

(1) Măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp revine Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau, după caz, inspectoratului de poliție județean în raza căruia persoana își are domiciliul ori reședința și se ia în mod obligatoriu în următoarele situații:

a) persoana a săvârșit o infracțiune în legătură cu serviciul sau o infracțiune cu intenție;

b) persoana a fost sancționată contravențional de cel puțin două ori în 6 luni pentru încălcarea dispozițiilor art. 46-48 sau a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;

c) persoana și-a pierdut aptitudinile fizice necesare în vederea îndeplinirii funcției de paznic sau gardă de corp ori a fost declarată iresponsabilă, potrivit legii.

(2) Măsura retragerii atestatului se propune de agentul constatator sau de angajatorul care a sesizat că personalul de pază sau garda de corp se află în vreuna dintre situațiile prevăzute la alin. (1) și se dispune de către unitatea din care face parte agentul constatator, comunicându-se acest lucru de îndată angajatorului și persoanei sancționate.

(3) Persoana căreia i s-a retras atestatul poate contesta această măsură în justiție, în condițiile legii.

(4) Cererea de reprimire a atestatului se poate face după un an de la luarea măsurii, cu excepția situației în care instanța de judecată constată nevinovăția persoanei.

(5) La nivelul Inspectoratului General al Poliției Române va fi organizată o evidență informatizată a tuturor persoanelor care au fost atestate pentru serviciul de pază, precum și a celor cărora le-au fost retrase atestatele de către unitățile competente ale Ministerului Afacerilor Interne.

Articolul 62

Săvârșirea într-un interval de 3 luni a cel puțin două dintre contravențiile prevăzute la art. 58 lit. g) și h) atrage suspendarea, pe o perioadă de la o lună la 3 luni, a dreptului societății sancționate de a încheia noi contracte și de a angaja personal.

Articolul 63

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute în prezenta lege se fac de către polițiști, jandarmi, precum și de către primari sau împuterniciți ai acestora, conform competențelor ce le revin, potrivit legii.

Articolul 63¹

Prin derogare de la dispozițiile art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contravențiile prevăzute la art. 58 .

Articolul 64

Contravențiilor prevăzute la art. 58 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 65

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția.