LexistoriaDreptul la drept.

Biblioteca Națională a României

Azi

Legea 334/2002 · 4 articole

Articolul 11

Biblioteca Națională a României este bibliotecă de drept public cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor.

Articolul 12

(1) Biblioteca Națională a României îndeplinește următoarele funcții specifice:

a) prezervă, conservă, cercetează, dezvoltă și pune în valoare documentele deținute în colecțiile sale;

b) organizează Depozitul legal, potrivit legii;

b¹) identifică, colecționează, conservă și comunică documentele care fac obiectul Depozitului legal, indiferent de conținutul și de anul apariției lor;

c) identifică, colecționează, organizează, conservă și pune în valoare Fondul Romanica, alcătuit din tipărituri și alte categorii de documente apărute în străinătate, referitoare la România, la poporul român și cultura română, publicații ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicații în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate;

d) organizează și gestionează Rezerva națională de publicații;

e) în calitate de centru național de schimb realizează evidența centralizată și statistica schimburilor internaționale de publicații;

f) în calitate de centru metodologic național, elaborează și emite instrucțiuni și norme metodologice pentru bibliotecile publice și realizează studii, cercetări și informări documentare în domeniul biblioteconomiei și în alte domenii ale culturii;

g) în calitate de centru național de patologie și restaurare a documentelor, Biblioteca Națională a României elaborează și emite, în conformitate cu normele internaționale în vigoare, norme și metodologii de conservare și de restaurare, de funcționare a laboratoarelor de restaurare din țară și acordă asistență de specialitate;

g¹) coordonează proiectul de realizare a Catalogului colectiv național al publicațiilor românești și străine, precum și alte proiecte de interes național în domeniu;

g²) elaborează Bibliografia Națională a României pentru toate tipurile de documente;

g³) achiziționează cu prioritate, din țară și din străinătate, documente specifice de importanță deosebită pentru identitatea culturală și națională;

g⁴) coordonează realizarea Bibliotecii Virtuale Naționale.

h) îndeplinește și alte atribuții specifice, potrivit regulamentului de organizare și funcționare.

(2) Biblioteca Națională a României funcționează pe baza regulamentului propriu de organizare și funcționare aprobat prin ordin al ministrului culturii și cultelor.

(3) Biblioteca Națională a României este instituție publică finanțată din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Articolul 13

În cadrul Bibliotecii Naționale a României funcționează Oficiul Național Bibliografic și de Informatizare a Bibliotecilor, cu următoarele atribuții:

a) realizează controlul bibliografic național ca parte a controlului bibliografic universal;

b) elaborează Bibliografia națională curentă pentru toate categoriile de documente;

c) gestionează și actualizează Catalogul colectiv național al publicațiilor românești și străine existente în bibliotecile din România, prin participarea contractuală a bibliotecilor din sistemul național de biblioteci;

d) atribuie numărul internațional standard pentru cărți (ISBN), pentru publicații seriale (ISSN), pentru alte categorii de documente și realizează catalogarea înaintea publicării (CIP).

Articolul 14

În cadrul Bibliotecii Naționale a României funcționează ca filiale Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia și Biblioteca Omnia din Craiova; Biblioteca Națională a României poate înființa și alte filiale.